Lucia Hădărău, Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu" Maieru: Încercările sunt la tot pasul, iar pentru a ajunge în vârf ai nevoie de multă ambiţie, exerciţiu, perseverentă, dar cel mai mult, ai nevoie de încredere de sine
Lucia Hădărău, elevă clasa a VIII-a la Liceul Tehnologic Liviu Rebreanu Maieru și CJEx BN - LOCUL III la etapa județeană a Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”
Încercările sunt la tot pasul, iar pentru a ajunge în vârf ai nevoie de multă ambiţie, exerciţiu, perseverentă, dar cel mai mult, ai nevoie de încredere de sine
Mă numesc Hădărău Lucia şi sunt elevă în clasa a VIII-a C, la LICEUL TEHNOLOGIC „LIVIU REBREANU” MAIERU. Nu îmi imaginam vreodată că o să ajung să fiu văzută ca o persoană „olimpică”. De când eram mică îmi doream să fiu remarcată pentru munca mea, dar nu mi-am putut imagina că o să trăiesc aşa ceva prea curând.
Mi-am dat seama de potenţialul meu atunci când am reuşit să intru la Centrul de Excelentă, grupa din Năsăud. A fost atât suportul meu moral, cât şi intelectual, ajutându-mă să mă dezvolt ca persoană. Pentru mine, acest loc este un refugiu în care sunt respectată şi înţeleasă cu adevărat, pentru că sunt pusă în lumină. Mă doare sufletul când îmi amintesc că acesta este ultimul meu an în care o să fac parte din acest colectiv plin de oameni frumoşi, cu imaginaţie, cărora le curge literatura prin vene. Mereu am avut de învăţat de la ei, acest lucru ajutându-mă să mă dezvolt. În acest loc am fost motivată să-mi deschid aripile şi să zbor cărte SUCCES.
Vreau să-i mulţumesc doamnei profesoare pentru tot efortul depus pentru a ne trasa începutul drumului nostru spre un viitor fără prea multe griji, iar toate lucrurile spuse de dumneaei m-au făcut să înţeleg că există persoane implicate care vor să ne scoată în lumină adevăratele noastre abilităţi. Nu în ultimul rând, le mulţumesc şi părinţilor mei care m-au susţinut şi au avut încredere în mine, mereu.
După cum am mai spus, excelenţa a fost micul meu refugiu în care totul a prins culoare şi mi-a dat speranţa că EU POT, DACĂ ÎMI DORESC. Este locul unde am întâlnit elevi talentați, iar prin intermediul acestei experiențe am avut posibilitatea de a-mi deschide ochii spre acest tărâm frumos, al literaturii. Ceea ce este minunat în literatură este că transformă omul care o citeşte, înălţându-l către condiţia celui care a scris-o. Literatura este locul unde încerc să explorez cele mai înalte şi cele mai ascunse cotloane ale sensibilității umane, unde sper să găsesc, nu un adevăr absolut, ci adevărul poveştii, al imaginaţiei şi al inimii.
Bineînţeles că am avut și eşecuri, deoarece ele sunt nelipsite din viaţa noastră, dar acestea m-au motivat să muncesc mai mult pentru a ajunge la rezultatele dorite.
În final, vreau să menţionez că excelenţa m-a făcut să mă simt apreciată pentru ceea ce sunt cu adevărat şi este locul unde mi-am făcut mulţi prieteni. Aici am început să scriu cartea care mi-a arătat drumul spre ceea ce se numeşte REUŞITĂ.
Citiţi şi:
- Daniela Avram, Liceul de Arte „Corneliu Baba” Bistrița: Fără exersare, talentul poate ajunge să fie inutil.
- Emanuel Berințan (CN Petru Rareș Beclean): Recomand înscrierea în clasa de excelență la limba engleză tuturor elevilor
- Ramona Fabian – Târgu Mureş
- Maria Cora, CN "Petru Rareş" Beclean: Olimpiada Interdisciplinară de „Cultură și spiritualitate românească” îmi oferă prilejul de a medita cu privire la Dumnezeu, la credință și la valorile morale
- Edward Ayan Neagoș, elev la Excelență: Reușita mea de a face parte din grupa de excelență e un prim pas spre succes
Adaugă comentariu nou