Lucrările de reabilitare a tronsonului DN 17 C din Năsăud se vor încheia în această săptămână! Primarul Mircea Romocea: Rugăm năsăudenii să nu parcheze pe sectoarele de drum în lucru!

De marţi a intrat în reabilitare tronsonul de drum aferent sensului giratoriu din Str. Piața Unirii, oraș Năsăud, precum și pe tronsonul aferent Bulevardului Grănicerilor (DN 17 C). 

„Traficul auto va fi restricționat în zonele mai sus menționate. Recomandăm conducătorilor auto să folosească rute alternative, iar pentru traficul greu să se folosească rute ocolitoare! Lucrările de reabilitare vor dura aproximativ 4-5 zile. Pe cât posibil se va încerca asfaltarea pe timp de noapte! Rugăm conducătorii auto să nu parcheze de-o parte și de alta a sectoarelor de drum, mai sus menționate, ce urmează a se asfalta, pentru a nu îngreuna accesul utilajelor!”, a transmis primarul oraşului Năsăud, Mircea Romocea.

Ing. Alexandru Slaviţa, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Bistriţa, a precizat că lucrările presupun turnarea unui covor asfaltic cu o suprafaţă de 44.000 metri pătraţi, aferenţi celor 4 km de drum naţional care tranzitează Năsăudul, o investiţie de 2 milioane lei, fără TVA. Execuţia îi aparţine companiei Strabag, în urma procedurii de achiziţie publică.

      „Această lucrare a fost împărţită în două tronsoane, de la intrarea din Salva până la sensul giratoriu şi de la sensul giratoriu până la ieşirea spre Rebrişoara, pentru că se lucrează şi la ridicarea capacelor la nivel, lucrare mai migăloasă şi realizată de către Aquabis. Prima partae a fost finalizată, iar pe acest tronson sperăm să încheiem până la finele săptămânii”, ne-a declarat ing. Slavita.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5