Mai multe variante de PUG la Bistriţa! Turc: Săptămâna viitoare vom decide dacă sesizăm Parchetul
Primarul Bistriţei, Ioan Turc, a făcut o serie de precizări pe tema existenţei mai multor variante de PUG al municipiului Bistriţa, în urma auditului intern. „Am primit proiectul de raport al auditului intern. În urma studierii acestui document – despre care voi vorbi într-o conferinţă de presă viitoare – am solicitat extinderea analizelor la nivelul Primăriei. Mai limpede, am solicitat ca toate variantele electronice, CD, site, să fie comparate cu ceea ce există în arhivă, adică pe suport de hârtie. La finalul acestui proces, împreună cu colegii mei, vom decide care va fi rezultatul acestei investigaţii. Nu putem bloca oraşul, oamenii trebuie să construiască, în cadru legal, stabil, limpede. Şi concluziile vor converge în acest sens. Dacă vom considera că este necesar, nu avem nicio problemă să sesizăm Parchetul In rem. Dacă este nevoie. Acest lucru îl vom discuta săptămâna viitoare”, a declarat primarul Turc.
Acesta a spus că trebuie văzut de ce au apărut diferenţele între PUG-ul pe suportul de hârtie şi cel din varianta electronică, când au apărut, cum au apărut, dacă au o legătură cu o serie de activităţi sau sunt doar nişte erori materiale.
„Dacă nu vom reuşi să răspundem la aceste întrebări, vom sesiza Parchetul”, a concluzionat Turc.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc: Instituţiile abilitate s-au autosesizat pe tema urbanismului, buboiul era prea mare! Contracte de muncă suspendate, trei angajaţi detaşaţi disciplinar
- Primarul Ioan Turc anunţă o nouă organigramă a Primăriei Bistriţa, mai simplificată!
- Consilierul municipal Augusta Săsărman, după scandalul din CL Bistrița: Eu ce PUG votez?
- Audit extern la Primăria Bistriţa. Ioan Turc: Funcţiile de conducere vor fi diminuate
- Ioan Turc: Categoric, îmi doresc schimbarea prefectului până la primul tur
Adaugă comentariu nou