Măluţ, de la Strajă mai departe

Straja este cea mai importantă intersecţie a Măluţului. Aici, până către mijlocul secolului trecut era un punct de pază, se afla un stâlp înalt de stejar în vârful căruia era o lampă pe care o aprindea în fiecare seară toboşarul satului „Tărimea” (poreclă dată pentru că striga tare de pe coastă). Era un punct de întâlnire, un adevărat sens giratoriu, fiindcă de aici satul se deschidea, atunci şi acum, aidoma unui evantai, cu cele trei ulicioare. Tot aici, în Decembrie 1918, s-au adunat măluţenii spre a-i aştepta pe cei care i-au reprezentat la Alba Iulia, la Unirea cea Mare: preotul Vasile Câmpan, primarul Gavrilă Câmpan şi Alexandru Şandor, devenit apoi şeful Detaşamentului de Gărzi Naţionale. Prin 1926, aici, a fost întâmpinat cardinalul Iuliu Hossu sau, după 1990, regele Mihai.

La Strajă, mi-am dat întâlnire, în februarie 2010, cu gardianul satului, Liviu Pop. Ştie tot despre oamenii pe care-i păzeşte. Îmi vorbeşte despre fiecare cu acea sfătoşenie cu care este înzestrat măluţanul de rând. Despre fiecare o vorbă potrivită. Îl invit la o plimbare şi o luăm către pod. Lăsăm şcoala în dreapta. Copiii, cei din ciclul primar şi preşcolar sunt în clasă. Se aude doar vocea învăţătoarei. Elevi, în jur de 10. Dacă în urmă cu 40 de ani învăţau aici peste 100 de copii, acum sunt foarte puţini. Măluţul se poate mândri, vorbind despre şcoală, cu oameni care au făcut şi fac cinste satului. De aici au plecat: 54 cadre didactice şi sanitare, 38 ingineri şi tehnicieni, 21 cadre militare, 10 preoţi, 6 magistraţi, 19 economişti, 20 de oameni de afaceri. Şi lista ar putea continua. Măluţul se mândreşte cu aceştia, unii dintre ei devenind adevărate simboluri locale şi naţionale. Inginerul Gavrilă Mureşan a lui Pilu s-a aflat în preajma celui mai bogat om al planetei, fiind invitat la firma pe care o conduce în Bistriţa. A stat alături de preşedinţi şi premieri ai ţării, de mari oameni de afaceri şi bancheri. Valer Bindea, fost ministru, de la „Fântână” a reprezentat România la reuniuni internaţionale. Gavrilă Câmpan a lui Ardău, profesor şi compozitor este Cetăţean de onoare al Aradului. Viorica Pop, plecată în Australia, prin 1978, a devenit un prosper om de afaceri. În Londra, la o parohie slujeşte un preot din Măluţ, Ovidiu Pop. Măluţul poate fi fălos şi cu cei 6 medici care lucrează în Paris.

Măluţenii au avut, mai cu seamă după 1990, o genă specială pentru politică. De aici sunt foşti lideri de partid: republican (existent imediat după 1990) prin Vasile Săsărman, liberal prin Valer Bindea, ministru şi fost prefect; PNŢCD, prin Marcel Seserman, fost subprefect; şi Mircea Taloş, fost vicepreşedinte Consiliul Judeţean. Actualul primar al comunei, Cornel Săsărman, este mereu dornic să facă ceva. „Trebuie să rezolvăm multe. Avem planuri îndrăzneţe, poate voi avea putere şi bani. Doresc să fie o surpriză plăcută”, îmi spune acesta din goana maşinii.

Peste Pod, Vasile Pintea (poreclit Cupa, fiindcă vindea nuci cu cupa), îmi spune că bunicul lui a murit în Revoluţia din 1907. Fost o viaţă pomicultor, Pintea priveşte cu părere de rău la „paloba” unde zeci de hectare de cireş şi vişin s-au distrus. Că plantaţiile de meri sunt defrişate, că doar cireşii răzleţi şi singuratici mai duc faima de odinioară. La cei 75 de ani mai altoieşte un pom pentru nepoţi şi strănepoţi.

Ce fac acum sătenii? Unii, puţini la număr, au rămas aceiaşi crescători de animale. A lui Iacob de pe Ulicioară are o adevărată fermă de bovine. Unii cresc oi. Nu aşa ca şi altădată, fiindcă oamenii au îmbătrânit, dar şi dragostea a pălit. La baruri, sunt şi aici câteva, nu precum în urmă cu 50 de ani, când era doar un magazin, a lui Cooperatistu’, se mai adună la una mică, deşi horincă au măluţenii. Cele două cazane au fabricat cantităţi însemnate din merele existente din belşug în toamna trecută. Nu mai sunt şezători, femeile nu mai torc, de fapt, nu au ce toarce. Dar se adună şi pun la cale satul şi lumea. La Anul Nou nu s-a mai strigat de pe Coastă şi nu s-a dat drumul roţii aprinse. În schimb, bătrânele se adună şi torc altfel. Lelea Rozalie (91 ani), lelea Rafilă (90 ani), lelea Marie (88 ani, a lui Măgheran, fiindcă avea casa plină de astfel de flori), lelea Leontină (88 ani), ori badea Vasile Oprea (92 ani), se adună ca-ntr-o Poiană a lui Iocan şi fac şi desfac vieţile multor consăteni.

La Măluţ e iarnă. Pomii sunt încărcaţi de zăpadă. În aşteptarea primăverii oamenii mai stau la gura sobei şi-şi fac planuri. Unii mai răsfoiesc cărţile scriitorilor locali. Nu puţini la număr: Pop Pompei („Sub vuiet de tunete, satul/ Se zbate şi geme şi tace;/ Sub streşini de case sărace/ Şi-aşterne natura, păcatul”, Ioan Mărgineanu („Nu-ţi mângâia obrazul cu-n suspin/ Şesul agale păşeşte spre Deal/ Fântâna lui Matei îmi curge prin oase/ Doinind unduios în fiece val”), Mircea Măluţ (Marcel Seserman) şi alţii.

La Măluţ, dincolo de Strajă, s-a născut şi trăieşte veşnicia.