„Manechinele” din a VII-a B „au dat clasă” în prezentarea colecţiei de primăvară 2013
O activitate inedită, demnă de laudă pentru cei care au avut iniţiativa, s-a desfăşurat în cadrul săptămânii „Şcoala altfel” de către elevii clasei a VII-a B de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Bistriţa, conduşi cu pricepere şi măiestrie pedagogică de către d-na prof. Edith Tămaş, diriginta clasei care, împreună cu d-na Cristina Ionela Toadere, renumită şi recunoscută ca un bun manager şi om de afaceri, au reuşit, cu brio, să organizeze şi să prezinte cu elevele clasei a VII-a B, la magazinul „Rinascimento”, situat pe str. General Grigore Bălan, nr. 58, din Bistriţa, o unitate de elită care şi-a deschis porţile în decembrie 2010, o frumoasă şi elegantă prezentare de modă din colecţia primăvară 2013, unde elevele s-au întrecut pe ele însele şi au demonstrat că au certe aptitudini de manechin, dând clasă la asistenţa numeroasă prezentă şi culegând aplauze cu care au fost răsplătite pentru efortul lor.
„Îngeraşul” prezentării a fost micuţa şi frumoasa Sara Toadere, iar mama ei, d-na Cristina Ionela Toadere a precizat în deschiderea activităţii că: „Mă bucur că aţi participat la prezentarea de modă organizată împreună cu elevii clasei a VII-a B!
Rinascimento este un brand complet italian, un rezultat al inteligenţei, angajamentului şi al culturii în moda internaţională. Este un brand dedicat celor ce au o pasiune pentru lucrurile frumoase făcute cu multă grijă şi dragoste. Cu alte cuvinte, o „oportunitate” pentru cei care cred în designerii italieni.
Noua colecţie Rinascimento pune în prim plan femeia ce îmbină cariera, familia şi viaţa socială. Tendinţele în acest sezon sunt încreţiturile şi pliseurile sofisticate, imprimeurile şi graficele contrastante, dar nu în ultimul rând, dungile. La Rinascimento detaliile fac diferenţa: designul, materiale ales selectate şi cusăturile, toate acestea îmbinate într-un mod unic.
Începând cu luna mai a acestui an, în cadrul magazinului vom inaugura brandul „Daniel Bessi woman”, care va completa brandul existent cu o colecţie inedită de cămăşi office pentru femei!
Astăzi ne-am bucurat să vedem în magazin „viitoarea generaţie”, prezentând cu multă pasiune şi dragoste, cu paşi timizi, colecţia primăvară 2013!”
La sfârşitul acţiunii, cei prezenţi au fost răsplătiţi cu dulciuri, sucuri şi vaucher de 50 lei pentru cumpărăturile făcute în frumosul şi elegantul magazin.
A fost o reuşită, probabil unicat, merită felicitări organizatorii, elevii, diriginta şi cei implicaţi în eveniment.
Citiţi şi:
- Lansarea la Bistriţa a cardului Steilmann Privilege şi a Colecţiei STEILMANN de Toamnă Iarnă 2013 2014
- Tinereţe şi iniţiativă
- „Şcoala Altfel” la Şcoala Generală Dumitriţa
- ROMARTA, STEILMANN, RINASCIMENTO, DANIEL BESSI – cele mai renumite branduri
- „Adevăr ştiinţific în basmele şi poveştile omenirii” la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistriţa
Comentarii
Felicitari! http://educativgen3.blogspot.ro/2013/04/programul-sa-stii-mai-multe-sa-f...
Adaugă comentariu nou