Maraton de lucrări la Sala Polivalentă din Unirea şi terenurile de sport exterioare!
Este maraton de lucrări la noua Sală Polivalentă din Complexul Sportiv Unirea. Echipa a început închiderea construcției cu panourile termoizolante cu miez de vată minerală, iar pentru că vremea ne permite, se lucrează și la terenurile exterioare, de baschet, tenis, fotbal/handbal și la pista de atletism. De asemenea, cele 30 de camere duble, care vor găzdui sportivii veniți pentru competiții sau cantonamente, sunt deja conturate. Mai sunt lucruri de făcut, dar alături de o echipă serioasă și pusă pe treabă, continuăm munca, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, după vizita în teren.
Aşa cum preciza preşedintele Radu Moldovan, la Unirea vom avea un centru al sportului județean, cu o Sală Polivalentă de 7.350 mp; 2.675 locuri în Sală (inclusiv tribună retractabilă de 640 de locuri); pentru concerte: 5.015 locuri (2.675 în tribune și 2.340 pe teren); 475 locuri de parcare auto și 10 locuri de parcare autocare; suprafața întregului complex va fi de 30.166 mp (3 hectare).
Pe lângă Sala Polivalentă, care va avea toate dotările, va fi un teren exterior cu suprafaţă sintetică pentru minifotbal, handbal şi alte sporturi, un alt teren de tenis de câmp, o pistă de alergare de 100 m. De asemenea, va fi amenajat un hotel, o sală de antrenament plus sala de joc.
Valoarea contractului este de 96 milioane lei, aproximativ 20 milioane euro, sursa de finanţare este Guvernul României prin Ministerul Dezvoltării Regionale. Titular al proiectului este Compania Naţională de Investiţii. Termenul de execuţie este de 20 de luni, dorindu-se finalizarea lucrărilor la fiene anului sau început de 2022.
Contractul de finanţare a fost semnat de către directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii şi reprezentanţii asocierii de fime - Frasinul, Erbaşu, Dico şi Ţigănaş.
https://www.facebook.com/emilradu.moldovan/videos/600329737532582
Citiţi şi:
- Președintele Radu Moldovan: Continuă maratonul lucrărilor la noua Sală Polivalentă! Sunt finalizate terenurile exterioare de baschet, tenis, fotbal/handbal și pista de atletism!
- Sala Polivalentă din Unirea prinde contur!
- Președintele Radu Moldovan: S-a dat start construirii Sălii Polivalente din Unirea!
- A fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a Sălii Polivalente din Complexul Wonderland. Preşedintele Radu Moldovan: În primăvara lui 2021 va fi funcţională!
- Președintele Radu Moldovan: Sala Polivalentă din Unirea, casa sportului bistrițean, se înalță!
Adaugă comentariu nou