Marţea Gândirii Creştine
Seara duhovnicească a Transilvaniei: Marţea Gândirii Creştine şi-a deschis din nou porţile pentru un ciclu de conferinţe în postul Crăciunului 2012 la Catedrala din Bistriţa (Biserica Sf. Trei Ierarhi). Cel care a inaugurat sesiunea de dezbateri creştine a Clubului Internaţional Transilvania şi a partenerilor săi a fost Părintele Natanael de la Mânăstirea Parva, cu tema de discuţie „Atitudinea Mântuitorului Iisus Hristos faţă de suferinţă şi păcat”. Duhovnicul originar din Petroşani a început analiza subiectului propus de la antropologia creştină: omul creaţie a lui Dumnezeu; chip chemat la asemănarea cu Dumnezeu; suflet şi trup. Apoi a accentuat eliberarea adusă de Hristos din robia păcatului şi a morţii vindecând firea căzută în păcat şi restaurând omul. Astfel, bunătatea divină este vindecătoare, mântuitoare. De aceea, Iisus Hristos „stă la uşă şi bate” (Apoc. 3,20) şi „bucurie se face în cer pentru un păcătos care se întoarce” (Lc. 15,10) şi tot El în Sfânta Biserică (farmacia sufletului nostru) ne oferă prin cele 7 sacramente, sfinte taine, leacuri pentru fericirea noastră eternă. În alte cuvinte, botezul – lepădare de diavol, mirungerea – întărirea în viaţa cea nouă, euharistia – împărtăşirea cu sângele regenerator, spovedania – spălarea de păcate, maslul – vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti. În concluzie, păcatul dezintegrează, îndulcire amăgitoare, căci fericirea propusă este falsă... Întorşi la Dumnezeu, realizăm că Iisus Hristos este lumina lumii şi El este modelul pentru a trece prin suferinţa lumii acesteia în aşteptarea „cerului nou şi a pământului nou” (2 Pt. 3,13).
Cu Catedrala din Bistriţa plină de iubitori de înţelepciune, Marţea Gândirii Creştine îl aşteaptă pe 27 noiembrie la 18:00 pe Părintele Calinic de la Mânăstirea Nicula care va vorbi despre „Sfinţi şi sfinţenie”.
Prof. Florin I. Bojor
Comentarii
Domn` profesor m-ai terminati cu Manastirea Parva. Parintele e vietuitor la Manastirea Sfintii Apostoli Petru si Pavel din REBRA.
Adaugă comentariu nou