Material lemnos în valoare de aproape 9 milioane lei, confiscat de poliţiştii bistriţeni
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa -Năsăud a organizat, în primele şase luni ale acestui an, 189 de acţiuni pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori şi a faptelor ilegale privind circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos.
„În urma acestor activităţi a fost confiscată cantitatea totală de 61.868 mc material lemnos, având o valoare de aproximativ 8.950.180 de lei. Din totalul materialului lemnos, 61.207 mc, în valoare de 8.789.830 de lei, au fost confiscaţi valoric, iar 661 mc, în valoare de 160.350 de lei, faptic.
În perioada analizată au fost sesizate 143 de infracţiuni silvice şi au fost aplicate 286 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 504.300 de lei.”, informează inspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.
***
Altfel, joi, pe DN 17D, pe raza comunei Ilva Mică, în urma unei acţiuni desfăşurate de către poliţiştii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice împreună cu specialişti din cadrul Ocolului Silvic Plaiurile Heniului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Şanţ, în timp ce transporta cu un autotractor 32,15 mc material lemnos, fără provenienţă legală.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, iar cantitatea de material lemnos, în valoare de aproximativ 19.290 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
Citiţi şi:
- Văile Someșului și Sălăuței: Material lemnos, de peste 75.000 de lei, confiscat de polițiști
- Material lemnos de peste 215.000 de lei, confiscat de poliţiştii bistriţeni în ultimele 24 de ore
- Material lemnos confiscat de polițiștii Biroului pentru Combaterea Delictelor Silvice
- Tânăr din Livezile, lăsat de poliţişti fără maşina cu care transporta ilegal lemne
- A fugit de poliţişti, cu căruţa, până a murit …calul
Adaugă comentariu nou