Mergi cu noi - Săptămâna Europeană a Mobilităţii

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Bistrița-Năsăud alaturi de Primaria Municipiului Bistrita, celebrează în perioada 16- 22 septembrie 2019  Săptămâna Europeană a Mobilităţii și organizează campania cu Sloganul :  „Mergi cu noi!”.

Tema campaniei din anul acesta a Săptămânii Europene a Mobilităţii este: Mersul pe jos și cu bicicleta în condiții de siguranță rutieră.

    În cadrul campaniei, ziua de 22 septembrie este declarată Ziua fără mașini!

   Campania SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII din acest an încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare : să combine mersul pe jos  cu bicicleta și cu transportul public.

Ediția din acest an a campaniei este o oportunitate de a face parte dintr-o mișcare europeană adresată autorităților locale și locuitorilor din mediul urban pentru a-și corobora eficient acțiunile în vederea reducerii gradului de poluare urbană.

Obiectivele campaniei sunt:

       Conștientizarea populației în  formării unor  atitudini pozitive față de stilul de viață sănătos prin adoptarea mobilității alternative (mersul pe jos și cu bicicleta);

       Prezentarea de alternative de mobilitate durabilă locuitorilor din mediul urban.

        La nivel județean se vor organiza evenimente  de informare și  conștientizare a populației  asupra problematicii poluării mediului din orașe și a posibilității creșterii calității vieții lor prin adoptarea modului de deplasare multimodal.


          Director executiv,                                    

Dr. Anca Andritoiu                                          

Comentarii

19/09/19 15:48
Vizitator

In legătură cu Săptămâna Europeană a Mobilității, Bistrița ar avea nevoie de actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) care este un document strategic de dezvoltare, complementar Planului Urbanistic General (PUG), având ca scop îmbunătăţirea accesibilităţii şi buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate şi transport în oras. Această
actualizare a PMUD este necesară si in privinta planului de amenajare a pistelor pentru biciclete, ceea ce presupune reconfigurarea retelei actuale de străzi. Astfel, mai multe străzi ar putea fi amenajate cu sens unic, pentru a face loc pistelor se biciclete si a unor locuri de parcare. Orasul Bistrița are avantajul de a fi de a fi străbătut pe lungime, de la un capăt la altul de râul cu acelasi nume. Prin urmare exista posibilitatea amenajarii acestui curs de apa de la Unirea la Viisoara pentru a indeplini functiuni complexe. Una din cele mai importante amenajări ar putea fi o pistă de biciclete pe malul stâmg al râului Bistrița. Din păcate pană in prezent nu a fost pus in valoare acest avantaj.
Dimpotrivă, a fost bocat un proiect mai vechi de amenajare a malurilor râului Bistrița pentru portiunea cuprinsă intre podul Jelnii si podul Budacului pe la poalele padurii Codrisor:
Vezi: Codrisor Hill – P.U.Z. Bistrita Dealul Codrisor « equilibrium

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5