Mesajul Președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,cu ocazia celebrării Unirii Principatelor Române

Pentru ca proiectele mari să se înfăptuiască este nevoie de timp, muncă şi sacrificii. Am ajuns ca astăzi să avem o ţară, nu doar un popor, datorită sacrificiului înaintaşilor noştri, care prin geniu, diplomaţie sau sacrificiu, au făcut posibil acest deziderat. Indiferent dacă s-au născut în Transilvania, Bucovina, Moldova sau Țara Românească, 24 ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, o zi în care ne amintim de primul pas înspre crearea României moderne, care i-a adus recunoaştere şi demnitate în faţa celorlalte state din Europa.
Românii au arătat prin unirea de la 1859 că sunt o naţiune puternică, o naţiune formată din oameni solidari, cinstiţi şi puternici, care sunt capabili să depăşească orizontul intereselor individuale pentru binele comun. Pentru prima dată până atunci, geniul politic a lui Alexandru Ioan Cuza şi Mihail Kogălniceanu a făcut ca anul 1859 să fie pentru România un punct de cotitură în care viziune şi reforma îşi dădeau mâna pentru a lăsa frâu liber progresului.
Astăzi, la 157 de ani de la Unirea Principatelor, este de datoria noastră, a tuturor, indiferent de vârstă, ocupaţie sau convingeri politice să luptăm pentru idealul înaintaşilor noştri: o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a românilor pentru români. Împreună, mânaţi de un ideal măreţ, vom putea să obţinem garanţia reuşitei noastre ca naţiune.
Să celebrăm cu bucurie Unirea Principatelor şi să reflectăm la semnificaţia acestei zile în care trebuie să înţelegem mai mult ca oricând că România suntem fiecare dintre noi. Mai uniţi şi mai puternici pe zi ce trece. La mulţi ani români! La mulţi ani România!

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud,
Emil Radu MOLDOVAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5