Președintele CJ, Radu Moldovan: Doar împreună vom putea să obținem garanția reușitei noastre ca națiune

24 ianuarie 1856 ar trebui să fie un exemplu despre puterea pe care o au oamenii atunci când împreună își propun să schimbe lucrurile!
Personal cred, că pentru ca un proiect de țară să se înfăptuiască este nevoie de timp, muncă, și sacrificii. Am ajuns ca astăzi să avem o țară în care se naște perspectiva unui viitor european, iar acest lucru de datorează în totalitate înaintașilor noștri, care prin geniu, diplomație sau sacrificiu, au făcut posibil acest deziderat. Indiferent dacă s-au născut în Transilvania, Bucovina, Moldova sau Țara Românească, 24 ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, o zi în care ne amintim de primul pas înspre crearea României moderne, care i-a adus recunoaștere și demnitate în fața celorlalte state din Europa. România a arătat prin Unirea de la 1859 că poate deveni o națiune puternică, atunci, când este condusă de oameni solidari, cinstiți și puternici, care sunt capabili să depășească orizontul intereselor individuale pentru binele comun.
Pentru prima dată până atunci, geniul politic a doi oameni: Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, a făcut ca anul 1859 să fie pentru România un punct de cotitură în care viziune și reforma își dădeau mâna pentru a lăsa frâu liber progresului. Astăzi, la 156 de ani de la Unirea Principatelor este de datoria noastră, a tuturor, indiferent de vârstă, ocupație sau convingeri politice să luptăm pentru idealul înaintașilor noștri: o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a românilor pentru români. Împreună, doar împreună și mânați de un ideal măreț, vom putea să obținem garanția reușitei noastre ca națiune.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5