Preşedintele CJ, Radu Moldovan: Românii au arătat prin Unirea de la 1859 că sunt o naţiune puternică

Dragi locuitori ai județului Bistrița-Năsăud,

Pentru ca proiectele mari să se înfăptuiască este nevoie de timp, muncă și sacrificii. Am ajuns ca astăzi să avem o țară cu perspectivă în Europa, iar acest lucru de datorează în totalitate înaintașilor noștri, care prin geniu, diplomație sau sacrificiu, au făcut posibil acest deziderat. Indiferent dacă s-au născut în Transilvania, Bucovina, Moldova sau Țara Românească, 24 ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, o zi în care ne amintim de primul pas înspre crearea României moderne, care i-a adus recunoaștere și demnitate în fața celorlalte state din Europa. Românii au arătat prin unirea de la 1859 că sunt o națiune puternică, o națiune formată din oameni solidari, cinstiți și puternici, care sunt capabili să depășească orizontul intereselor individuale pentru binele comun.
Pentru prima dată până atunci, geniul politic a lui Alexandru Ioan Cuza și Mihail Kogălniceanu, a făcut ca anul 1859 să fie pentru România un punct de cotitură în care viziune și reforma își dădeau mâna pentru a lăsa frâu liber progresului. Astăzi, la 155 de ani de la Unirea Principatelor este de datoria noastră, a tuturor, indiferent de vârstă, ocupație sau convingeri politice să luptăm pentru idealul înaintașilor noștri: o Românie puternică, o Românie modernă, o Românie a românilor pentru români. Împreună, mânați de un ideal măreț, vom putea să obținem garanția reușitei noastre ca națiune.
Să celebrăm cu bucurie Unirea Principatelor și să reflectăm la semnificația acestei zile în care trebuie să înțelegem mai mult ca oricând că România suntem fiecare dintre noi. Mai uniți și mai puternici pe zi ce trece. La mulți ani români! La mulți ani România!

CONSILIUL JUDEȚEAN
Președinte,
Emil Radu Moldovan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5