Mihai Mureşan, inspector şcolar general: Am cerut 3000 de tablete, necesare pentru copiii defavorizaţi din judeţ. Ele vor veni cu conexiune la internet

Rep.: - Cum se va încheia anul şcolar în judeţul nostru şi cum au fost aceste cursuri online, dacă în mediul rural au fost copii care n-au avut smenal sau nu au avut de pe ce să intre online. Cum a fost această perioadă de pandemie în judeţul nostru?
Prof. Mihai Mureşan: - Prin intermediul inspectorilor din Inspectoratul Şcolar, care au repartizate fiecare un număr de şcoli de care răspund, în toată această perioadă de după 11 martie, de când au fost suspendate cursurile, fiecare, pe parcursul săptămânii, a fost în permanentă legătură cu şcolile de care a răspuns, cu directorii acestor unităţi de învăţământ, de la care au primit zilnic informaţii pivind desfăşurarea orelor în acest format online şi cu privire la accesul elevilor la aceste ore din şcolile respective. Nu în ultimul rând, un lucru foarte important, au cules puncte de vedere privind modalitatea de desfăşurare şi eficienţa acestor cursuri de la beneficiarii direcţi, adică de la elevi şi de la părinţi. Cu foarte multă satisfacţie pot să vă spun că, chiar şi acolo unde fie că zonele respective sunt lipsite de semnal de internet sau elevii nu aveau în posesie un instrument cu ajutorul căruia să participe la aceste cursuri de pregătire, au ajuns în fiecare zi informaţiile, care au fost transmise de către cadrul didactic în aşa fel încât nu au fost periclitate orele de pregătire în această perioadă. Această perioadă de pregătire continuă şi în momentul de faţă şi va continua până în data de 12 iunie, dată la care se finalizează cursurile anului şcolar aferent, adică 2019-2020.
Rep.: - Avem un procent aproximativ, cam câţi copii nu au acces la internt şi cam câţi copii ar avea nevoie de tablete?
Prof. Mihai Mureşan: - Este cunoscut faptul că de la nivelul Ministerului Educaţiei şi de la nivelul Guvernului s-a făcut o astfel de inventariere tocmai pentru că Guvernul va procura aceste tabele – s-a dat publicităţii, la nivel naţional este nevoie de 250.000 de astfel de tablete, care vor fi trimise la şcoli. Dacă ne referim la judeţul nostru, am transmis un necesar de circa 3000 de tablete, care sunt necesare în absolut toate unităţile şcolare unde copiii defavorizaţi nu au astfel de instrumente şi aşteptăm data la care ele vor fi transmise în şcoli.
Rep.: - Dacă nu au internet...
Prof. Mihai Mureşan: - Problema internetului ţine de autoritatea publică locală. Aceste tablete, din câte ştiu eu, până în acest moment, sigur încă nu am detaliile necesare pentru că ele nu au fost date încă publicităţii, ele vor veni echipate, aşa cum sunt telefoanele mobile, cu internet. Deci, vor avea internet în aşa fel încât să poată fi folosite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5