Ministrul Transporturilor: Până în 15 august, relansăm licitaţia pentru varianta ocolitoare a Bistriţei. Vezi ce a spus despre centura de la Beclean, Năsăud, Autostrada Nordului şi Pasul Rotunda!

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, în cadrul Conferinţei de alegeri a Organizaţiei Judeţene a Partidului Social Democrat, că

„Aveţi un preşedinte al Consiliului Judeţean foarte energic. (...) Lucrurile stau cam aşa. Pentru Autostrada Nordului, Petea-Suceava, anunţasem iniţai în luna mai că vom devansa în luna septembrie licitaţia. După discuţia de aseară, până pe15 august lansăm documentaţia pentru Autostrada Nordului. Aşa am promis, aşa vom face. Pentru varianta ocolitoare a Becleanului, în momentul în care finalizează documentaţia – pentru că s-a angajat să facă dânsul  (n.n. – primarul Nicolae Moldovan) – în două luni de zile noi vom lansa proiectarea şi execuţia. Varianta de ocolire Bistriţa: până pe 15 august, relicităm, tot aşa, proiectarea şi execuţia. Lansam opromisiune în 2017, vizavi de un drum naţional, DN 17 D, Beclean-Cârlibaba. Am vorbit aseară cu domnul preşedinte şi până la sfârşitullunii august dăm drumul şi la proiectare şi la execuţie, cu clauză suspensivă, aşa cum ne-a învăţat domnul ministru Teodorovici. Suntem în linie dreaptă. Astea sunt proiectele pe care ni le asumăm. Centura Năsăudului: acum două săptămâni a fost un coleg de la Ministerul Transporturilor,  a vorbit cu domnul primar vizavi de acest obiectiv, îl vom băga pe fonduri şi vom lansa licitaţia până la sfârşitul lui septembrie pentru studiul de fezabilitate. Cred că măsurile cele mai importante sunt acelea pe care ni le asumăm, aşa cum şi-a asumat şi domnul preşedinte, aşa îmi asum şi eu aceste termene şi să le implementăm”, a spus ministrul Transporturilor.  

Ministrul Cuc a precizat că pentru oameni contează doar ceea ce faci, astfel că şi el are o altfel de atitudine şi faţă de constructori, şi faţă de  cei din companiile subordonate care nu ăşi fac treaba. „Cine nu îşi face treaba pleacă”, a mai spus oficialul guvernamental, menţionând că PSD a venit cu lucruri concrete.

 

Comentarii

21/07/19 17:22
Vizitator

Fara comentarii:
Conform AGERPRES, Ambasadorul SUA la Bucuresti Hans Klemm, a declarat ca există o mare nevoie de infrastructură în România, încă este dificil să ajungi în Transilvania: "Este încă dificil să ajungi nu în Braşov, nu la Râşnov, ci în Transilvania în general. Există o mare nevoie de infrastructură în România. (...) Fără conexiuni rutiere, fără autostradă şi cu un sistem de cale ferată care poate fi îmbunătăţită, pentru mine, este uimitor cât de plin de viaţă este Braşovul"

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5