Mitropolitul Andrei, la Conferinţa preoţească în Protopopiatul Năsăud
Preoţii din Protopopiatul Năsăud s-au întâlnit marţi, 27.05.2014, în cadrul conferinţei preoţeşti de primăvară, desfăşurată în Sala de şedinţe a protopopiatului.
Şedinţa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul nostru Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi a fost precedată de o slujbă de Te-Deum, oficiată în Biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” al Parohiei Năsăud I.
În deschiderea conferinţei, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit preoţilor despre actualitatea Sfintei Taine a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei şi a subliniat că Sfânta Liturghie se află în centrul preocupărilor noastre, iar pregătirea pentru Liturghie o face Sfânta Spovedanie.
În continuare, preotul Cornel Coprean de la Parohia Nimigea de Sus a ţinut o prelegere despre „Taina Spovedaniei şi a Sfintei Euharistii şi rolul lor în viaţa duhovnicească a credincioşilor din cadrul comunităţii eclesiale”. În a doua parte a întâlnirii au avut loc dezbateri legate de tema prezentată, care au atins aspectele practice cu privire la cele două Taine.
Subiectul conferinţei se înscrie în tematica anului 2014, declarat de Patriarhia Română, Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii şi Sfintei Împărtăşanii şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Citiţi şi:
- Părintele Ștefan Borodi, dezbatere despre implicarea în viața Bisericii, cu elevii bistrițeni
- Hramul Bisericii,,Sfântul Ierarh Nicolae” din Nimigea de Sus
- Cerc pastoral-misionar la Ilva Mică
- Părintele din Corvineşti, chemat la Ceruri, în timp ce se afla cu preoţii la Beclean, la şedinţa cu episcopul Vasile Someşanul. Colegii au rostit o rugăciune şi au aprins lumânări
- Mitropolitul Andrei, alături de clericii din Protopopiatul Ortodox Năsăud la conferința preoțească de primăvară
Adaugă comentariu nou