Monica Săsărman: În sfârșit, PNL și USR au înțeles că investițiile începute trebuie plătite și finalizate! Decontări pentru proiectele finanțate de Ministerul Dezvoltării

Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării, din Fondul de rezervă bugetară, cu suma de  2,4 miliarde de lei pentru achitarea tuturor facturilor emise în cadrul programelor de investiții. 

Monica Săsărman, fost secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, a reacționat pe pagina de facebook, punctând faptul că acest demers vine ca urmare a presiunii PSD. 

"În sfârșit, PNL și USR au înțeles că investițiile începute trebuie plătite și finalizate și că actul guvernării presupune responsabilitate. Urmare a presiunii PSD, bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a fost suplimentat cu sumele necesare plății lucrărilor realizate pe Programul "Anghel Saligny" și PNDL.

 

Constructorii își vor putea plăti muncitorii, iar ei vor putea pregăti masa de Crăciun", a postat Monica Săsărman, consilier al președintelui Camerei Deputaților.

Potrivit comunicatului transmis de Guvern, din această sumă vor fi achitate 2.557 de facturi pentru investiții precum cele în rețeaua de apă și canalizare, rețeaua de distribuție a gazelor naturale sau modernizarea drumurilor, finanțate prin Programul ”Anghel Saligny”, investiții finanțate prin programele PNDL I și II, reabilitarea seismică a școlilor, grădinițelor, spitalelor, a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe, construcția de locuințe sociale, de serviciu și de necesitate, precum și elaborarea planurilor urbanistice.

Ministerul Dezvoltării a plătit și facturile depuse pentru lucrările efectuate la investițiile finanțate de minister, prin Compania Națională de Investiții.

 

Î

 

Comentarii

18/12/25 15:28
un cetatean

Dar voi cand o sa intelegeti ca minciuna si manipularea nu mai tin?!

18/12/25 16:15
un cetatean

Si daca Ciolacu al vostru, beat de putere si prostie, guraliv si obraznic, nu ar risipit fara discernamant in goana lui nebuna dupa functii, nu era cazul sa va aratati spre altii acum! Dar asa sunteti voi, devalizati bugetul, si altii sunt de vina ca se straduiesc sa redreseze economia. J... indivizi sunteti, cu tupeu cat Everestul! Nu ati obosit inca, duamna?!

19/12/25 12:49
Moșu Ion

O fost musai ca înainte de Sărbătoarea Crăciunului să umble cu capra dând din copite și să ne ,,colinde" și nouă cineva.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5