Noaptea Cercetătorilor Europeni, pe Pietonalul Liviu Rebreanu! Ce poți vedea, până la miezul nopții

Astăzi, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, bistriţenii de toate vârstele sunt așteptați, până la ora 24.00, la evenimentul în aer liber Noaptea Cercetătorilor Europeni 2022. O multitudine de activități interactive pentru comunitate (prezentări, expoziții, experimente, interviuri, concursuri, ateliere și jocuri) sunt pregătite pentru curioși. Acest eveniment este organizat ca activitate principală în cadrul proiectului SCIENCE4FUTURE-II, finanțat prin Horizon Europe Framework Programme (HORIZON).
Copiii de toate vârstele, adolescenții, dar și adulții vor avea oportunitatea să participe activ la desfășurarea experimentelor științifice, să comunice cu cercetători, dar și să facă cunoștință cu rezultatele cercetării științifice și modul lor de implementare.
"Anul acesta, Bistrița împreună cu Cluj-Napoca, Iași, Sighetu Marmației și Gheorgheni aderă la cele peste 400 de orașe europene ale științei și inovării. Astfel, Bistrița devine parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, care, în istoria sa de 15 ani, s-a dezvoltat ca una din cele mai potrivite oportunități de o zi în care tinerele generații de elevi și studenți, alături de întreaga comunitate, pot pătrunde altfel în universul cercetării și inovării tehnologice.
Obiectivul principal al proiectului SCIENCE4FUTURE-II constă în prezentarea rezultatelor și metodelor de cercetare publicului larg, în vederea creșterii gradului de conștientizare a importanței activităților de cercetare, de inovare și de transfer tehnologic și obținerii recunoașterii publice a cercetătorilor, dar și pentru înțelegerea impactului activității lor asupra vieții de zi cu zi a comunității. De asemenea, proiectul include și prezentarea activităților, serviciilor și produselor actorilor locali și regionali cu scopul popularizării contribuției pe care o are procesul de dezvoltare continuă, bazat pe cercetare, inovare și transfer tehnologic, la creșterea calității vieții și a sustenabilității mediului socio-economic.
Partenerii prezenți la eveniment sunt diverși, își desfășoară activitatea specifică într-o gamă largă de domenii și se încadrează la cel puțin una din următoarele trei secțiuni tematice: Secțiunea I - Viitor prin trecut Ne propunem să creștem gradul de conștientizare cu privire la valoarea patrimoniului cultural, natural și istoric și la efortul depus de specialiști în analiza și conservarea acestuia.
Secțiunea II - Sănătate și bunăstare printr-un mediu înconjurător curat Ne propunem să scoatem în evidență posibilul impact al activităților umane asupra mediului și să diseminăm cât mai multe informații cu privire la riscurile naturale și antropice, tehnologiile prietenoase cu mediul, producerea și utilizarea energiei verzi, managementul responsabil al deșeurilor și reciclarea Secțiunea III - Dezvoltarea economică prin tehnologie și inovație.
Dorim să demonstrăm că dezvoltarea durabilă este posibilă doar prin utilizarea tehnologiilor moderne și inovare. Pe baza bunelor practici, ne propunem să ilustrăm cum sunt implementate rezultatele cercetării în toate sectoarele economiei și cum sunt parte a produselor și serviciilor oferite populației în viața de zi cu zi", transmit organizatorii.
Acest proiect este inițiat și implementat de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca (Extensia universitară Bistrița – lider de proiect, în colaborare cu Centrul de Cercetare a Așezărilor și Urbanism și extensiile universitare ale Facultății de Geografie din Sighetu Marmației și Gheorgheni), în parteneriat cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Un iversitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași și Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud.
Partenerii proiectului sunt reprezentați de instituții de învățământ superior și de cercetare, la care se alătură și unități economice, asociații și ONG-uri. Împreună, dorim să împărtășim comunității locale, în special tinerilor - elevi și studenți, cele mai valoroase realizări, rezultate, activități, produse și servicii care sunt rezultatul eforturilor susținute prin cercetare și tehnologii inovative.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5