Cea mai frumoasă pensiune de pe Valea Şieului, inaugurată! Sunteţi aşteptaţi într-o oază de linişte La Nucu, la Şieu!
Prima pensiune de pe Valea Şieului, deschisă pe Măsura 6.2 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, prin AFIR Bistriţa-Năsăud, a fost inaugurată zilele trecute la Şieu. Slujba de binecuvântare a lucrărilor a fost săvârşită de părintele Ioan Creţa, care a vorbit despre importanţa primirii oaspeţilor, fapt consemnat şi în Cartea Sfântă atunci când Iisus vorbeşte despre cum trebuie să-i dăm un pahar de apă şi să-i omenim pe cei care ne trec pragul.
Aşezată într-o zonă mirifică, în care tradiţiile se împletesc cu modernismul, oferind toate condiţiile pentru o vacanţă de neuitat, Agropensiunea La Nucu îţi oferă într-o lume agitată acea oază de linişte şi relaxare de care ai nevoie. Pentru modul în care au realizat acest proiect Nelu şi Doina Macarie merită a fi felicitaţi, şi asta pentru că revitalizează o zonă pitorească care nu a fost promovată turistic la adevărata ei valoare. Mai mult, în zonă sunt şi obiective turistice ce pot fi admirate, amintind aici Râpa cu păpuşi – monument al naturii, dar şi Castelul de la Posmuş, care va căpăta în curând o nouă faţă, prin reabilitarea cu fonduri europene.
Alături de familia Macarie au fost în acest demers Ana Maria Galbăn, la partea de consultanţă şi Marcel Arotariţei, la proiectare.
Pentru clipe unice, în care vă puteţi reîncărca bateriile, pensiunea beneficiind şi de o piscină modernă, dar şi de o baie cu sare la ciubăr, vă puteţi programa vizitând pagina de facebook - Pensiunea La Nucu.
Felicitări Nelu şi Doina Macarie şi mult succes cu acest proiect, care promovează agroturismul pe Valea Şieului.
Citiţi şi:
- Consilierul municipal Doina Macarie îşi pune la dispoziţie casa pentru refugiaţi
- Creşa de pe Aleea Basmului, inaugurată! Ioan Turc: Trei creşe noi vor fi construite în Bistriţa!
- Capela mortuară din Blăjenii de Sus, inaugurată! Au fost pomeniţi vrednicii fii ai satului- Mitropolitul Nicolae Bălan şi Generalul Grigore Bălan
- O oază de linişte pe Valea Sălăuţei
- Dr. Nucu Alexandru Marica (SCJU Bistrița): Sper ca studenții să înțeleagă cât bine putem aduce în jurul nostru, prin muncă, seriozitate și empatie
Adaugă comentariu nou