ISTORIA - … „tainic atelier al lui Dumnezeu”

Este expresia poetului, gânditorului și omului de știință german Johann Wolfgang von Goethe (1749-1832), o personalitate a culturii universale, care și-a dat seama că istoria, ce cuprinde o neînchipuită bogăție de întâmplări, are și multe aspecte „tainice”, că în mijlocul unor vremi de „mari prefaceri”, apar uneori personalități care prin faptele lor, prin viața lor, uneori prin sfârșitul lor, au influențat „vremurile viitoare”.
Și luna august ne oferă câteva exemple –
1. Sfârșitul neașteptat al împăratului Traian – 13 august 117 d. Hr.
2. Asasinarea mișelească a „domnului românilor” Mihai Viteazul – 9/19 aug. 1601
3. Decapitarea la Istambul a domnului Țării Românești Constantin Brâncoveanu, a celor 4 fiii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, a sfetnicului său Ianache Văcărescu - 15 august 1714
4. Nașterea la Ajaccio, în insula Corsica a lui Napoleon Bonaparte - 15 august 1769
O prezentare succintă a acestora, s-ar putea „cinstite și iubite cetitoriule” să-ți stârnească interesul să afli mai multe lucruri care să-ți potolească „setea de cunoaștere”.
1. „Traian era un om cu totul deosebit, mai ales prin simplitatea moravurilor sale. Avea un trup vânjos și înfrunta toate greutățile cot la cot cu ceilalți, iar cu sufletul era la înălțime, deoarece nu se lăsa purtat de îndrăzneala tinereții, dar nici împiedicat de bătrânețe. Nu invidia nici nu nedreptățea pe nimeni, ci dimpotrivă îi onora pe toți cei buni și-i înălța în demnități, de aceea nu se temea și nici nu ura pe nimeni. Nu-și pleca urechea la intrigi și nici nu cădea pradă mâniei. Se feri de a acapara bunurile altora și a face onoruri nedrepte”. Sfârșitul neașteptat al acestui „mare căpitan al lumii antice” s-a datorat unei boli dar și a eforturilor depuse timp de 4 ani în campania împotriva parților, prin Podișul Armeniei și stepa Mesopotamiei, până la Golful Persic, unde a privit nostalgic câteva corăbii ce plecau spre India. Dorind să se întoarcă la Roma, a lăsat comanda armatei lui Hadrian, și ajungând la Selimus, în Cilicia, a murit subit. Tulburările ce ar fi putut avea loc în Imperiu, deoarece nu avea urmași direcți, au fost evitate de soția sa Pompeia Plotina, care a scris imediat senatului, că pe patul de moarte, Traian îl adoptase pe Hadrian, care va prelua puterea.
2. În zorii zilei de 9/19 august 1601, în tabăra de lângă Câmpia Turzii, o ceată de oșteni valoni sub conducerea lui J. Beauri a înconjurat cortul unde se afla Mihai și „se năpustiră asupra lui ca niște dihănii sălbatice, cu săbiile scoase. . Și unul dete cu sulița și-l lovi drept în inimă iar altul degrabă îi tăie capul. Și căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu, pentru că nu știuse, nici se împrilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează. Și-i rămăsese trupul gol în pulbere aruncat, că așa au lucrat pizma încă din începutul lumii. Că pizma a pierdut pe mulți bărbați fără de vină, ca și acesta. Căci era de ajutor creștinilor și sta tare ca un viteaz bun pentru ei, cât făcuse pre turci de tremurau de frica lui”. Planul lui Mihai Viteazul de a uni Țările Române, se va realiza treptat, dar mai târziu.
3. La 15 august 1714, în prezența sultanului Ahmed al III-lea, a marelui vizir Gin Ali, a ambasadorilor Franței, Angliei, Rusiei, Imperiului Habsburgic, a mulțime de popor înșirat pe malul Bosforului, au fost executați prin tăierea capetelor, Constantin Brâncoveanu și cei 4 fiii ai săi, sfetnicul Ianache Văcărescu, fiind acuzați că nu au fost destul de loiali turcilor. Brâncoveanu și-a îmbărbătat până în ultimul moment copiii, spunându-le „Fiii mei, țineți-vă tare. Am pierdut tot ce am avut pe lumea aceasta, să ne mântuim măcar sufletele, și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. Și Brâncoveanu a murit ca un gentleman, ca un martir, ca un sfânt, fapt pentru care Sf. Sinod al B.O.R, la 20 iunie 1992, l-a canonizat, trecându-l în rândul sfinților, prăznuiți în fiecare an la 16 august.
4. La Ajaccio,în insula Corsica, pe care francezii o cumpăraseră de la genovezi, se năștea la 15 august 1769, Napoleon Bonaparte, despre care Chateaubriand spunea că „a fost cel mai puternic suflu de viață care a însuflețit vreodată țărâna umană”, omul care era socotit că întrunea în aceeași persoană calitățile de comandant de oști a lui Alexandru, Hanibal, Cezar și Cromwell, care, după părerea lui Goethe, „a căutat virtutea și neputând-o găsi, a preluat puterea”.