Despre risipa alimentară
Tocmai am celebrat săptămâna aceasta Ziua Mondială a Alimentației, (16 Octombrie) și am dori să vorbim putin despre ea și din alt punct de vedere.
Risipa alimentară este o problemă mai mare decât realizează majoritatea dintre noi: aproape 1,3 bilioane de tone de mâncare este aruncată anual, în întreaga lume. Iată ce putem face în sensul acesta.
Poate nu ne-am gândit prea mult la asta până acum, dar tocmai aici este problema. Pentru că aproximativ o treime din cantitatea de mâncare, la nivel global, este aruncată sau se strică. Poate ne va surprinde, dar la noi în țară 2,55 milioane de tone de produse alimentare ajung la gunoi sau sunt irosite – ceea ce înseamnă cam 127.500 de tiruri încolonate.
De ce risipim alimentele?
Cumpărăm prea mult, exagerăm cu porțiile, nu depozităm mâncarea cum trebuie… etcetera. Așa se face că fiecare dintre noi aruncă zilnic aproximativ 350 g de hrană (potrivit celor de la Food Waste România) – cel mai mult mâncare gătită (24%), fructe și legume (21-22%). Iar asta înseamnă deșeuri, pierderi economice, bani aruncați pe fereastră. Așadar ar cam fi timpul să ne întrebăm ce putem face, fiecare dintre noi, pentru a schimba situația. Iar noi avem câteva idei.
Pasul 1:să cumpărăm inteligent
Ai fost vreodată la cumpărături când îți era foame? Ai fi luat tot magazinul acasă, nu?! Ei bine, acesta e primul lucru pe care trebuie să-l înveți: înainte de a merge la supermarket, mănâncă ceva. Al doilea lucru este să-ți faci o listă de cumpărături și să nu te abați de la ea! Plănuiește-ți mesele pentru o săptămână, decide ce vrei să gătești, verifică ce mai ai prin frigider și de ce te poți folosi, apoi pune pe listă, în detaliu, ce mai ai de cumpărat. Iar dacă poți să cumperi produse locale, cu atât mai bine!
Pasul 2: atenție la porții!
Rareori se întâmplă să gătești fix cât mănânci. Și, de obicei, farfuriile sunt pline cu mâncare (chiar dacă jumătate rămâne neatinsă). De aceea, mai bine începi cu o porție mică și îți mai pui apoi, dacă nu te-ai săturat. Iar ce rămâne, bagi frumos la frigider și ori mai mănânci a doua zi, ori iei la pachet, la serviciu. Și așa ajungem la pasul următor…
Pasul 3: nu arunca ce-ți rămâne
Știi vorba aceea cu ciorba reîncălzită, cum că nu mai e bună? Uită de ea! Bine… vorbim la figurat, dar ideea cam asta e. Pune în recipiente etanșe mâncarea care ți-a rămas, bag-o la frigider (nu în spatele raftului, căci ai să uiți de ea) și consum-o în termen de două zile. Regula ar fi cam așa: tot ce e proaspăt stă mai în spate, pe raft; tot ce e mai vechi, trece în față. Atenție la temperatură – nu trebuie să depășească 4 grade (altfel, bacteriile încep să-și facă de cap și mâncarea se alterează). Și nu uita de congelator! E metoda ideală de a păstra alimentele pentru a mai lungă perioadă de timp.
Păstrează corect alimentele!
Dacă vrei să nu mai arunci așa multă mâncare, e important și să înveți cum să depozitezi corect produsele cumpărate. Am ales câteva din cele mai uzuale alimente din casele noastre și îți spunem cum și unde ar trebui să le ții:
- Banane – în fructieră, până încep să se maronească (nu mai mult de câteva zile). Dacă le bagi la frigideri, se înnegresc;
- Roșii – ține-le într-un loc uscat și răcoros (în cămară sau un dulap). E adevărat că rezistă mai mult la frigider, dar se înmoaie și pot deveni fade;
- Pâinea este unul dintre cele mai perisabile alimente. Păstrată în cutia de pâine, rezistă 2-3 zile (în funcție de temperatură), sau o poți ține la congelator (rezistă chiar și 2-3 luni!);
- Brânza se ține la frigider, învelită întâi în hârtie cerată, apoi într-o pungă de plastic;
- Carnea crudă poate fi păstrată în sertarul rece de la frigider aproximativ două zile, iar la congelator aproximativ 6 luni.
- Laptele se poate depozita pe raft dacă este UHT, iar sticla este nedesfăcută. După aceea mai poate fi păstrat maxim 3 zile, pe raftul frigiderului.
- Mezelurile se țin numai la frigider iar dacă sunt feliate, se consumă în maxim 3 zile de la desfacere. E de preferat să le cumperi în bucăți întregi.
DSP BN - COMP. DE PROMOVARE A SANATATII
Citiţi şi:
- Mici secrete de pus în practică acasă pentru a face economii la factura de electricitate
- Cum depozitezi corect hrana pentru animalele de companie
- Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud: Ce este risipa alimentară?
- Cum poti schimba obiceiurile alimentare ale unui caine mofturos?
- Cum să-ți menții mâncarea proaspătă cât mai mult timp? Iată 3 idei ce vin în ajutorul tău
Adaugă comentariu nou