BISTRIȚA FOLK, la majorat ! Ei sunt invitaţii !

Ediția 2019 a Festivalului Național Bistrița Folk se va desfășura sub patronatul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în perioada 15 – 16 noiembrie la Centrul Cultural Dacia din Bistrița, în formatul concurs și recitaluri. Conform regulamentului publicat pe site-ul www.cjcbn.ro al Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, tinerii interpreți se pot înscrie în concurs până la data de 4 noiembrie a.c. Până acum și-au anunțat intenția de a concura la Bistrița Folk 2019 inclusiv tineri din Republica Moldova.

Nume consacrate sau în curs de afirmare pe scenele muzicii folk românești sunt invitate pentru a susține recitaluri la Bistrița Folk 2019. Ducu Bertzi & friends (formulă completă), Vasile Șeicaru, grupurile Poesis și Ecoul (în formulele originale), Emeric Imre & Jimi El Laco, Adrian Ivanițchi, Cristian Buică sau Gheorghe Ani sunt prezențe binecunoscute, care au mai concertat la festivalul bistrițean. Generația tânără sau chiar foarte tânără a folkului românesc este reprezentată de Cătălin Stepa, Dana Florian și Paul Adrian Tihan, în timp ce localnicul Toni Vlad, cunoscut mai întâi ca organizator al minunatului festival Colibița Folk Fest revine la Bistrița Folk în plin proces de imprimare a primului său album de autor.

În preambulul celei de a doua seri a festivalului, Cristian Buică își va lansa cel mai recent album al său, intitulat „Îndrăznește”.

Vineri, 15 noiembrie, la ora 11.00, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud va găzdui întâlnirea membrilor grupului Poesis, Marius Bațu și Eugen Baboi, cu fanii lor și iubitorii poeziei lui Zaharia Stancu, în cadrul manifestării „Poezia muzicii, muzica poeziei”.

Festivalul Național Bistrița Folk 2019 este organizat de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală România din inima mea Bistrița, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.

Sponsor principal: Ecomas Energosystem Bistrița. Sponsori: Equal SRL, Arhicris Logistic SRL, Pombis SA, Marika Kurtoș Kolacs SRL și Hotel Codrișor.

Parteneri media: Radio Cluj, AsTv, Bistrițeanul.ro, Răsunetul, Bistrița News, ProPolitica, Radio Someș și Radio Balada.

                                                        Președinte executiv ASCRIM, FLORIN SĂSĂRMAN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5