Coronavirus. Peste 2000 persoane, verificate dacă stau la domiciliu. Peste 300 de forţe de ordine angrenate, într-o zi, în judeţ, pentru prevenirea răspândirii virusului
În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului nostru, au fost angrenaţi în activităţi specifice 192 de poliţişti, 86 de jandarmi și 46 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”.
Polițiștii au efectuat 2618 verificări la persoane aflate în izolare la domiciliu, nefiind constatate nereguli.
De asemenea, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 80 de sancțiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate fiind de 254.900 de lei.
Jandarmii au verificat 616 persoane, aflate în 360 de locații, din 69 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, respectiv a O.M. nr. 4 din 2020 – ca urmare a nerespectării măsurii de izolare la domiciliu, ocazie cu care au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale în valoare de 24.500 de lei.
Jandarmii au depistat în zona gărilor și autogărilor mai multe persoane care nu respectau măsura Ordonanței Militare privind circulația în afara locuinței sau gospodăriei. Astfel doar în zonele indicate au fost aplicate pe timpul misiunilor amenzi de 6.900 de lei.
Forțele de ordine continuă misiunile de pază și protecție la centrele de carantinare, acțiunile specifice de patrulare în zona centrelor comerciale, a hipermaketurilor, a famaciilor și în special în zonele în care cetățenii se deplasează frecvent pentru aprovizionare.
Pe parcursul misiunilor preventive și de informare desfășurate, sunt transmise mesaje audio către cetăţeni cu privire la necesitatea respectării măsurilor prevăzute de ordonanțele militare.
*Polițiștii din structurile şi subunităţile din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean bistrițean, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi "Gelu Voievod", reprezentanți ai Poliţiilor locale și militari din cadrul Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN” continuă activităţile de verificare a persoanelor, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Citiţi şi:
- Peste 140 de amenzi aplicate pentru încălcarea restricțiilor de circulație! Toți cei autoizolati şi verificaţi, găsiţi acasă!
- Izolarea, respectată de bistriţeni. Peste 150 de amenzi pentru deplasările nejustificate
- Peste 100 de bistriţeni amendaţi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie! Izolarea la domiciliu, respectată
- Patru persoane care nu au respectat autoizolarea, în carantină! Peste 120 de amenzi aplicate pentru plimbări nejustificate
- Duminică, doar o singură persoană a fost trimisă în carantină "plătită" şi amendată cu 5000 lei!
Adaugă comentariu nou