Două asistente medicale şi-au dat demisia de la Spitalul Judeţean!
Mie, 04/01/2020 - 19:11
Două asistente medicale şi-au dat demisia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Potrivit managerului SJU Bistriţa, acestea au invocat motive personale, dar frica a fost se pare principalul motiv.
O demisie a fost de scris de o asistentă de la Ortopedie, iar alta a venit din partea unei asistente de la Ginecologie.
„În momentul de faţă, nu există posibilitate să nu lucrezi cu frică, dar eşti prevăzător. Au toate echipamentele de protecţie la dispoziţie, nu am făcut economie la absolut nimic, le-am spus ca fiecare caz să fie tratat cu prevederi maxime,adică ca şi cum ar fi un posibil infectat”, a precizat managerul Gabriel Lazany.
Citiţi şi:
- Soţia unui pacient infectat cu Covid-19 a născut, prin cezariană, la Spitalul Judeţean!
- Încă 3 aparate de ventilat și monitorizare respiratorie- de transport au ajuns la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Pentru ele LEONI a donat 96390 lei
- O persoană de 77 ani, confirmată ulterior cu Covid-19, a decedat acasă, după ce a fost externată de la spital!
- Preşedintele Radu Moldovan: Program de studiu pentru asistente medicale, nivel licenţă, prin parteneriatul dintre CJ şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş
- Spitalul Judeţean angajează cinci asistente pe perioadă determinată

Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 08:20
LIBERTATEA (S. U. A.) din 1929. Reformă administrativă – Eminescu – Dansuri românești – L. Șăineanu Lun, 07:04
Simina Buia, clasa a X-a, participantă la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Lun, 06:16
Un bărbat de 43 de ani, din Livezile, și-a pierdut viața într-un accident rutier petrect în Viișoara Cultura
Din numărul 6/1929 al publicației „Libertatea” („Liberty”), ce apărea în Detroit (S. U. A.),...
Comentarii
Valeri Toderici -
Lun, 06:56
Este,foarte...adevărat,/
Tot ce azi, ați...arătat/
Am văzut cu ochii...mei,/
Cum se-nțeleg,doi...
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Adaugă comentariu nou