Meditaţie la vreme de coronavirus. E bine că se rezolvă problemele, dar important e şi cum le rezolvăm

Prea marea noastră cumpătare şi modestie bistriţeano-ardelenească şi românească uneori strică pentru că tinde, se transformă şi devine chiar o meteahnă, un mare defect. Ani de zile cercetăm ajungem de rezultate excelente chiar de avangardă într-un  domeniu sau altul, dar întârziem sub diferite motive să ne finalizăm, să ne  concretizăm eforturile. Cu ceva vreme în urmă un adolescent bistriţean a inventat un robot capabil să vină în sprijinul semenilor cu deficienţe locomotorii  să-i ajute să mănânce, să se îmbrace, să-şi ia medicaţia, să se descurce, să ducă o viaţă normală. În altă parte o asemenea realizare ar fi fost probabil imediat pusă în operă cu inerente efecte benefice în plan social şi economic, ori noi cu calmul nostru speficic zicem: să mai vedem, să mai testăm, să mai aducem îmbunătăţiri, ceea ce nu-i bine deloc pentru că nu rare ori ne alegem doar cu multe laude, eventual şi cu nişte fărămituri, iar cei ce se dovedesc mai expeditivi, mai pragmatici iau de regulă caimacul. Mă întrebam dacă în războiul ce-l ducem în aceste zile cu perfidul criminal COVID-19 am dispune de o mică armată de astfel de roboţei în preajma celor bolnavi cât de mult ne-ar putea ajuta şi cât de eficienţi am putea fi. E adevărat cu devotament, cu dăruire, cu empatie, cu responsabilitate, cu inerente sacrificii, uneori cu periclitarea propriei sănătăţi şi a familiilor  celor din linia întâi se rezolvă problemele, dar important e şi cum le rezolvăm, cu ce costuri. Nu e mai puţin adevărat că la noi uneori chiar atunci când vrei să faci bine  poţi să te alegi cu neplăceri. În vara trecută, un apropiat, din dorinţa de a face promovare turistică gratuită municipiului reşedinţă de judeţ a ridicat o dronă de mici dimensiuni pentru care afară  nu e nevoie de autorizaţie, pentru a realiza câteva imagini inedite cu monumente importante din zona istorică a cetăţii. A fost nevoit, însă, să renunţe fiindcă l-am avertizat că nu e îngăduit acest lucru, ba mai mult, chiar dacă vrea să facă un bine, e pasibil de sancţiuni !  Mă întrebam atunci şi mă întreb şi acum: oare de ce cei ce bâjbâiau în cazul Caracal nu s-au gândit să ridice şi să folosească măcar o dronă pentru a stabili locaţia  şi opri  materializarea acţiunilor criminale de acolo. E vorba probabil şi de o  mentalitate de-a noastră specifică celor din spaţiul carpato-danubiano-pontic, care ar trebui reconsiderată.