Să medităm

Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos este autoritar, provocă şi mângâie, alină şi zguduie, eliberează şi îndepărtează de rău. Este un cuvânt puternic, în care străluceşte şi răsună puterea Sfântului Duh: iată ecoul iubirii unui Dumnezeu care nu mai este de nepătruns şi îndepărtat ci, care devine prieten şi frate al oricărui om, doritor să-i îndeplinească proiectele şi speranţele. Chiar şi cel rău recunoaşte că în Hristos locuiesc mântuirea şi eliberarea şi că Iisus nu se retrage de la confruntarea cu cel care oprimă viaţa şi sufocă dorinţa. Porunca Sa puternică reduce la tăcere glasul răului. Exemplul Său ne stimulează să parcurgem cărările acestei vieţi săvârşind doar binele, purtând în inimi durerile fraţilor şi înmulţind bucuriile; mai mult, ne angajează să fim martori credibili ai iubirii delicate a Tatălui.

Să reflectăm

A umbla în Duh înseamnă a nu-l pune pe Dumnezeu sub obroc (în cutii). Noi ştim foarte bine că Duhul Sfânt lucrează în toţi. Este ca ploaia de primăvară care, deşi cade la fel peste tot câmpul, face să crească o varietate extraordinară de flori: ,,Fiecăruia îi este dată o manifestare particulară a Duhului pentru utilitatea comună’’. Duhul Sfânt iubeşte libertatea: ,,Acolo unde este Duhul Domnului acolo este libertatea’’. Doriţi o dovadă? Este suficient să ne gândim cât de variat este eşantionul sfinţeniei. Duhul Sfânt se revarsă din Biserică, zboară pretutindeni şi ajunge acolo unde poate că nici nu te aştepţi, sau te aştepţi prea puţin. Să nu-L închidem sub obroc, în cutiile gândurilor noastre şi, de ce nu, în teologiile noastre. Cu riscul de a supăra pe cineva aş spune că, este bine să se ştie că nu numai clerul îl are pe Duhul Sfânt şi că nu numai clerul ştie. Aşadar, să ne îndreptăm spre o mentalitate deschisă! Mentalitatea deschisă este generoasă: vede bine peste tot. Mentalitatea deschisă este umilă: confruntă propriul punct de vedere cu al altora. Mentalitatea deschisă este dinamică: ea caută mereu căi noi pentru a rezolva problemele, pentru a spune în mod reînnoit adevăruri vechi. A merge cu Duhul Sfânt înseamnă, de asemenea, a îndeplini un legământ cu lumina: să nu ne temem de ea. Este adevărat faptul că tuturor copiilor mici le este frică de întuneric; însă adulţilor, uneori, le este frică de lumină, ceea ce este mult mai rău! Cel care stă cu Duhul Sfânt acceptă focul care luminează, acceptă adevărul, mereu, chiar şi atunci când este incomod şi trebuie plătit.

,,Cum ne simţim atunci când alţii, din ,,grabă’’, ne tratează în mod distrat şi nervos? Să facem pace cu neliniştile noastre, să acceptăm cu umilinţă şi să ajungem să facem ceea ce putem în acel moment. Şi să folosim timpul pentru a spune din nou, în atâtea rânduri, cât de fericiţi suntem că există celălalt!’’(Francesca Bisogno).