Pr. Vasile Beni: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, cea mai puternică mărturie ortodoxă contemporană
Sâm, 06/20/2020 - 11:11
Dragii noştri credincioşi!
Ne aflăm între două Duminici în care la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se vorbeşte despre sfinţi şi despre sfinţenie. Dacă în Duminica Tuturor Sfinţilor i-am pomenit pe toţi sfinţii din toate timpurile ştiuţi şi neştiuţi, în Duminica a doua de după Rusalii îi pomenim pe sfinţii români. În cele ce urmează aş vrea să mă opresc la viaţa unui sfânt român din Ţara Sfântă.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
S-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, judeţul Botoşani într-o familie de ţărani foarte credincioşi, primind la botez numele de Ilie. La vârsta de doar şase luni rămâne orfan de mamă, iar la vârsta de doi ani, tatăl îi moare în primul război şi este crescut de bunica Maria. Când ajunge la vârsta de 11 ani îi moare şi bunica şi este crescut de un frate din partea tatălui care purta numele de Alecu.
În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi ca să-l facă preot. Dar el, simţindu-se chemat de Dumnezeu la o viaţă mai înaltă, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!” Şi intră în obştea Mănăstirii Neamţ primind ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii.
După satisfacerea stagiului militar, primeşte aprobare să meargă în Ţara Sfântă. Se nevoieşte în Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem, timp de zece ani, unde avea şi ascultarea de infirmier al mănăstirii şi îngrijea cu dragoste pe cei bolnavi.
În anul 1947 este hirotonit diacon, apoi preot în biserica Sfântului Mormânt, împlinindu-se o profetică chemare a tinereţii lui. Petrece în aspră nevoinţă, în grota „Sfânta Ana”, aproape de mănăstirea Sf.Gheorghe Hozevitul.
Se îmbolnăveşte, este internat la spitalul „Augusta Victoria ”de pe muntele Măslinilor, iar în vara anului 1960, simţindu-şi sfârşitul aproape, miercuri 4 august, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, şi-a scris pe peretele rece de piatră ultima zi trăită - 5 august 1960, iar joi dimineaţa, la ora 5, şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de numai 47 de ani, din care jumătate i-a trăit în Ţara Sfântă. După rânduiala specială, trupul a fost prohodit şi aşezat în „peştera mormintelor”.
În anul 1980, după rânduială, obştea mănăstirii a deschis mormintele celor decedaţi în urmă cu 20 de ani, pentru a transporta osemintele în osuarul respectiv. Stareţul Amfilohie-arhimandritul, fiind de faţă la deschiderea mormântului cuviosului Ioan, a constatat că trupul este intact: „Când am luat scândura ce să vezi? Părintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricăciune, aşa cum l-am aşezat. Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva zile. Ba nici ceasuri, ci chiar acum, fără nicio schimbare a înfăţişării lui: mâinile, barba, părul, schima, încălţămintea erau neatinse”.
Obştea mănăstirii, după aprobarea patriarhului Benedict al Ierusalimului, a strămutat moaştele în Biserica Mănăstirii Sf.Gheorghe, în ziua de 7 august 1980. S-au săvârşit 40 de Sfinte Liturghii cu dezlegări şi pomeniri să nu fie vreo înşelătorie, i-ar în această perioadă moaştele au fost aşezate în faţa Sfintei Mese din altar şi trupul a rămas întreg nestricăcios.
Moaştele sfântului au fost aşezate într-o raclă de abanos cu geam-securit unde se vede chipul Cuviosului şi unde mulţi români şi creştini de pretutindeni îşi pleacă fruntea şi genunchii.
Poeziile Sfântului Ioan Iacob sunt o cântare şi o rugăciune, o teologie în cuvânt şi în trăire, o preamărire imnică a lui Dumnezeu şi o mustrare ziditoare pentru sine şi pentru lume.
Prima sa poezie i-a închinat-o celei care l-a crescut. Niciodată el n-o va putea uita pe bunica cea cu chip de sfântă, care l-a iubit atât de mult. Versurile de mai târziu ale cuviosului mărturisesc cât de adâncă a fost durerea copilului de atunci la pierderea celei care-i ţinuse loc de mamă şi de tată până la vârsta de 11 ani:
„Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinţei
Şi rodul lor mă ţine viu”.
Impresionantă şi sensibilă este şi poezia ,,Micul orfan” în care ni se spune cum în ziua de Paşte a auzit preotul la Biserică spunând că dacă Hristos a Înviat şi morţii noştri vor învia. Şi a plecat la cimitir cu gândul că se va întâlni cu părinţii săi care au înviat. Spre dezamăgirea lui, nu i-a întâlnit, aşa cum şi-a imaginat şi a început să plângă, iar în acest timp a auzit clopotele Bisericii şi un glas care l-a îmbărbătat:
„Nu plânge azi copile şi nu fi supărat,
Eu sunt ş-aici cu tine, Hristos a înviat!
De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul
Şi orice clopot sună îl mângâie pe dânsul”. Amin!
pr. Vasile Beni
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: Sfântul Român Ioan Iacob Hozevitul, cea mai puternică mărturie ortodoxă contemporană
- Pr. Vasile Beni: Sfinții români au devenit nemuritori
- Pr. Vasile Beni: Românul sfânt în Ţara Sfântă
- Pr. Vasile Beni: Hristos a Înviat!- o mărturisire de credinţă
- Sfântul Dimitrie cel Nou, sfântul desculţ
Meniu principal
Ultimele stiri
Lun, 18:08
Tânăr din Bistrița care nu a respectat măsura arestului la domiciliu, reținut de polițiști Lun, 18:05
Aur, argint și bronz pentru judoka de la Drumarul Bistrița la “Cupa Unio” de la Satu Mare Lun, 13:20
Primăria Bistrița: Ai nevoie de ajutor pentru încălzirea locuinței? Acum poți să-l ceri online! Cultura
Luni, 25 noiembrie, începând cu ora 17.00, vă invităm la conferința „Iuliu Maniu și mișcarea...
Comentarii
Simple Man -
Lun, 21:46
Mai poate CUCU să vorbească??? Până una alta USR-ul a fost învinuit până-n pânzele albe mai acătări...
cetateanul -
Lun, 19:03
nu va fi niciodata lasconi "un presdinte pentru Romania"
am ascultat-o, am inteles-o, ati guvernat...
Real -
Sâm, 15:17
No, vreau sa cad dând se stinge de cele mai corupte personaje din primărie monicuta ,amalia, Marina...
Eori -
Vin, 16:35
GEORGE SIMION, PARTIDUL AUR ÎNSEAMNĂ ARMATA OBLIGATORIE ADICĂ MOARTE, SPRE EXEMPLU:
https://...
Iuliu -
Vin, 16:26
Motto:
“Alea jacta est! (zarurile au fost aruncate)”
( Iulius Cezar)
Buletinele de vot pentru...
Aniversări
În zi de naştere, calde urări de bine adresăm domnului FLORIN RUS, salvator montan, din cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii şi împliniri, adresăm în ceas aniversar, profesorului DOREL BIDICĂ, director al Şcolii Gimnaziale „Vasile...
La ceas aniversar, îi dorim părintelui CIPRIAN BOROŞ, preot paroh la Ţentea, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
In Memoriam
A plecat la Domnul, la vârsta de 84 de ani, Iacob Tătaru un artist adevărat: instrumentist talentat, prezentator de spectacole folclorice și un...
Divertisment
„De nu-mi spunea el, cu franchețe, / Că-s grav bolnav, că-i vai de mine / Trăiam ca prostul, mult și bine / Și-aș fi murit de bătrânețe”.
Adaugă comentariu nou