,, Primăvară dulce, paradis frumos, 

Să cântăm cu toţii, a-nviat Hristos

Îngerii din ceruri cântă azi cu noi

Şi pe toţi ne-ndeamnă înviaţi şi voi!”

                                 Dragii noştri credincioşi!

            Hristos a înviat!

     Se cuvine în primul rând să mulţumim bunului Dumnezeu că suntem iarăşi împreună în sfânta Biserică şi împrejurul ei, bucurându-ne de acest măreţ praznic care este Învierea Domnului.

           Două nopți sfinte luminează anul nostru bisericesc:  noaptea de Crăciun, când pruncul Iisus se naște în ieslea din Betleem și îngerii cântă: ,,Slavă întru cei de sus și pe pământ pace și între oameni bună învoire!” și noaptea de Înviere, când Mântuitorul a Înviat din morţi ,,cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.

            Răsfoind paginile Sfintei Scripturi putem să observăm că,  în decursul veacurilor, omenirea a avut parte de zile frumoase sau de bucurie,   dar şi de zile triste sau de durere.
    Frumoasă a fost ziua când Dumnezeu a creat lumea, dar tristă a fost ziua în care omul a căzut în păcat.                                                  Luminoasă a fost ziua când Moise a primit cele 10 porunci, dar grele au fost zilele potopului.                                                                                   Plină de lumină a fost noaptea în care Pruncul Iisus s-a născut în ieslea din Betleem, atunci când îngerii cântau – „Slavă  întru cei de sus lui Dumnezeu pe pământ pace şi între oameni bună-nvoire”, dar însângerate au fost zilele când Irod a dat porunca nemiloasă ca pruncii să fie ucişi.                    Pline de bucurie au fost zilele în care Iisus s-a botezat în Iordan şi s-a schimbat la Faţă pe Tabor atunci când glas din ceruri s-a auzit – „Acesta este Fiule Meu cel preaiubit pe Acesta să-L ascultaţi”, dar plină de durere a fost ziua în care Mântuitorul a fost vândut de unul dintre ucenici şi apoi răstignit pe cruce – atunci când întuneric mare s-a făcut peste tot pământul.            Dar mai presus de toate zilele frumoase şi de bucurie amintite este aceasta în care Hristos a Înviat!, aşa cum priceasna spune: „Din mormântu-ntunecat, azi Hristos a Înviat!”

            Învierea Domnului este evenimentul bucuriei, al luminii, al binecuvântării, al istoriei, iar învierea nu este de domeniul trecutului sau al viitorului, ci al unui prezent continuu.
        Viaţa omului se mişcă permanent între o golgotă şi o înviere, între o cruce şi o înviere.
        Astăzi omul a căzut în păcat şi se duce în iad şi nu-l mai recunoşti, iar mâine este capabil de înviere şi de a fi un înger şi un membru al împărăţiei lui Dumnezeu, şi  iarăşi nu-l mai recunoşti dacă pe omul de azi îl judeci prin prisma celui de ieri.

      Sfântul Ioan Iacob reprezintă cea mai puternică mărturie ortodoxă contemporană.  S-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, judeţul Botoşani într-o familie de ţărani foarte credincioşi, anume Maxim şi Ecaterina, fiind singurul copil la părinţi. La botez a primit numele de Ilie. După şase luni de la naştere rămâne orfan de mamă, apoi tatăl îi moare în primul război şi este crescut de bunica Maria. Sa călugărit şi după satisfacerea stagiului militar, primeşte aprobare să meargă în Ţara Sfântă. Duce o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu, este trecut în rândul sfinţilor,  iar moaştele sale au fost așezate spre cinstire în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.

            În poeziai „Micul Orfan” ne spune cum copilul Ilie (Sfântul Ioan Iacob), în ziua de Paști, s-a dus la biserică și a auzit preotul spunând că  ,,Dacă Hristos a înviat și morții noștri vor învia”. Și s-a dus la mormântul mamei cu gândul că o va întâlni. Lucru care nu se întâmplă și atunci începe să plângă, iar un înger îi spune:

,,Bunica, Dumnezeu s-o ierte,
Mi-a semănat de timpuriu
În suflet tainele credinței
Și rodul lor mă ține viu”….   ,,Nu plânge azi copile şi nu fii supărat,
                                                     Eu sunt ş-aici cu tine, Hristos a înviat!
                                            De-atunci orfanul nostru a încetat cu plânsul
                                           Şi orice clopot sună îl mângâie pe dânsul”.

           Am venit să primim  şi să ducem lumina Învierii celor dragi pentru că Mântuitorul ne spune: „Eu sunt lumina lumii, cel ce îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”. 

       Să căutăm ca fiecare dintre noi să fim mărturisitori ai Învierii, nu doar în perioada pascală, pentru că exclamaţia ,,Hristos a Înviat!’’ şi răspunsul ,,Adevărat a Înviat!’’ nu este numai un salut sau un răspuns la un salut, ci este în primul rând o mărturisire de credinţă. Amin.

          Sărbători binecuvântate, cu multă sănătate!

                         Pr. Vasile Beni