Preot Vasile Beni: Sfinții Mărturisitori Ardeleni au avut curaj şi demnitate
Dragii noştri credincioşi!
Sfinții Mărturisitori Ardeleni se pomenesc în fiecare an la data de 21 octombrie. Viaţa şi faptele lor sunt descrise în cărţile noastre bisericeşti şi nu numai. În cele ce urmează vom poposi foarte pe scurt la cele spuse de doi mari ierarhi ai Bisericii, dar şi la viaţa şi faptele sfinţilor.
Mitropolitul Bartolomeu vorbind despre sfinţii Ardeleni spunea: „Noi, în Transilvania, avem modele de urmat în cei care au fost gata să moară pentru credinţa ortodoxă şi întru credinţa ortodoxă. S-au mântuit, se roagă acolo pentru noi, şi ne rugăm şi noi ca ei să mijlocească pentru noi şi aceasta ne dă şi garanţia că şi noi ne vom mântui dacă vom rămâne până la sfârşit şi fără de clintire în Adevărul lui Hristos, care se numește Ortodoxia” (IPS Bartolomeu Anania – predică la Sfinţii Mărturisitori Ardeleni – 21 octombrie 2008).
Nicolae Mladin în predica din Catedrala din Alba-Iulia, cu ocazia canonizării lor, din anul 1955, arăta că „ei nu reprezintă numai câteva vrednicii personale, crescute cine ştie cum, ca din întâmplare în sânul Bisericii noastre, ei nu sunt mărturisitori izolaţi ai unei credinţe pur personale, ci ei sunt piscuri de sfinţenie sprijinită pe umerii uriaşi ai credinţei Bisericii întregi, sunt valuri de lumină din marea tălăzuire a valurilor de credinţă ce au umplut veacurile zbuciumate ale istoriei credincioşilor români din Ardeal“.
Pe scurt să ne oprim la viaţa şi faptele lor.
Visarion Sarai s-a născut în anul 1714, primind, la botez, numele Nicolae. A îmbrăcat haina monahală în 1738 la Mănăstirea Sfântul Sava. În 1742 ajunge la Mănăstirea Pakra din Slovenia, iar în ianuarie 1744 vine în Transilvania şi începe lupta pentru apărarea Ortodoxiei. Autorităţile imperiale îl arestează, pe 26 aprilie 1744, fiind trimis la închisoarea din Deva, apoi la cele din Timişoara, Osieck şi Raab, iar în cele din urmă la celebra închisoare Kufstein din Munţii Tirolului (Austria), unde a murit ca martir.
Sofronie de la Cioara a fost preot de mir, iar după ce a rămas văduv, s-a călugărit la Mănăstirea Cozia. A fost în fruntea răscoalei populare împotriva autorităţilor habsburgice şi a Episcopiei Unite de la Blaj care coordona acţiunea de dezbinare a Bisericii Ortodoxe Române. În august 1760, Sofronie a convocat un Sinod, în care cerea episcop ortodox, restituirea bisericilor, eliberarea celor închişi şi respectarea libertăţii religioase. Data şi locul morţii sale sunt necunoscute.
Nicolae Oprea Miclăuş s-a născut în Săliştea Sibiului, în satul Tilişca. A mers de trei ori la Viena pentru a prezenta plângerile românilor, în 1748, 1749 şi 1752. În memoriile prezentate, aceştia cereau libertatea credinţei ortodoxe şi episcop ortodox. A fost arestat în anul 1752 la Viena şi închis la Cuşteni, unde a şi murit ca martir al Ortodoxiei.
Ioan din Galeş a înmânat lui Oprea Miclăuş un memoriu pe care să-l adreseze Curţii din Viena aflându-se în fruntea mişcării de apărare a Ortodoxiei la Sibiu. A cutreierat mai multe sate strângând semnături prin care credincioşii ardeleni cereau să li se acorde libertate pentru credinţa ortodoxă. La ordinul Mariei Tereza, este arestat şi închis la Deva, apoi la Graz şi în final la Kufstein. Preotul Ioan a murit după anul 1780, de când datează ultima ştire despre el.
Moise Măcinic a fost închis la Sibiu, timp de 17 luni, pentru că a luptat împotriva uniaţiei. La eliberare, i s-a cerut să nu mai slujească, ci să se întreţină din munca braţelor. S-a refugiat în Banat, unde s-a întâlnit cu Oprea Miclăuş. L-a însoţit pe acesta în călătoriile sale la Viena, fiind arestat împreună cu acesta. A murit în închisoarea de la Kufstein.
Ridicaţi din popor şi legaţi de popor, legaţi de Biserica strămoşească, în ei a prins grai vrerea întregii Biserici şi a luptat vrerea tuturor credincioşilor, vrerea poporului întreg. Ei sunt sfinţii mărturisitori în care s-a întruchipat mărturisirea Bisericii. Ei sunt sfinţii reprezentativi ai ortodoxiei ardelene, ai sufletului ortodox român din Ardeal.
Ca şi o scurtă concluzie, mă întreb în condiţiile actuale câţi dintre noi mai avem curaj să ne apărăm şi să ne mărturisim credinţa. Amin!
Citiţi şi:
- Pr. Vasile Beni: S-au jertfit pentru Ortodoxie
- Mitropolitul Andrei, prezent la primul hram al Mănăstirii Petru Rareş Vodă de la Ciceu Corabia
- Pr. Vasile Beni: Sfinţii Mărturisitori din Ardeal, martiri ai dreptei credinţe
- Părintele Vasile Beni: Sfinții Mărturisitori din Ardeal, modele de statornicie în credință
- Pr.Vasile Beni: Care sunt Sfinții Mărturisitori Ardeleni şi ce au făcut
Adaugă comentariu nou