Tablete pentru toţi elevii comunei Mărişelu, din fonduri europene! Lucrările de infrastructură, reluate!
Primăria Mărişelu a semnat contractul de finanţare pentru proiectul privind achiziţionarea de tablete şi dispozitive electronice pentru elevii şi cadrele didactice de pe raza comunei. Este vorba despre o finanţare prin Programul Operaţional Competitivitate. În valoarea de aproximativ 60.000 de euro, ne-a precizat primarul Horea Petruţ.
Potrivit acestuia, vor fi achiziţionate aproximativ 200 de tablete pentru elevi, plus dispozitive electronice, precum laptop-uri pentru cadre didactice, sisteme Desktop, camere web, proiectoare, routere wireless, table interactive, care să asigure desfăşurarea cursurilor atunci când condiţiile epidemiologice impun învăţământ în sistem online. Autorităţile locale pregătesc deja procedura de achiziţii publice pentru acest proiect.
Între timp, proiectele de investiţii continuă în comuna Mărişelu, fie că vorbim de lucrările la reţeaua de canalizare, la modernizarea drumurilor agricole, acolo unde a fost reluată asfaltarea. La parcul de joacă de la Domneşti a fost finalizată amenajarea, iar cu mobilier urban au fost dotate şi parcurile din Domneşti, Bârla şi Mărişelu. În plus, a început şi amenajarea incintei, plus împrejmuirea, la Grădiniţa cu două săli de grupă de la Domneşti. De asemenea, sunt în lucru un studiu de fezabilitate pentru o capelă la Sântioana şi pentru amenajare Valea Sântioana.
„Pentru Căminul Cultural de la Domneşti pregătim şi studiul de fezabilitate, pentru o eventuală depunere a documentaţiei la AFIR, pentru a accesa fonduri europene. Vrem să fim pregătiţi pentru oricare dintre oportunităţile de finanţare”, a precizat Horea Petruţ.
Nu în ultimul rând, administraţia comunei Mărişelu pregăteşte documentaţia pentru lucrările la Drumul Comunal 15, Măgurele-Jeica, unde a fost primită o finanţare suplimentară prin PNDL 1. Sunt aproximativ 2 kilometri de drum care urmează să fie modernizaţi, care nu au fost asfaltaţi anterior, plus semnalizarea rutieră, indicatoare, rigole, şanţuri, acostamente, acces în gospodării.
Citiţi şi:
- Primarul Horea Petruţ: A fost un an greu, dar am continuat proiectele de dezvoltare ale comunei Mărişelu! Investiţii majore în 2022!
- Primarul Horea Petruţ: Bugetul din acest an ne permite cofinanţarea unor proiecte europene sau guvernamentale şi demararea unor investiţii noi! Ce îşi propune administraţia din Mărişelu!
- Primarul gospodar de la Mărişelu! Horea Petruţ a lăsat biroul pentru a îngriji drumurile din comună!
- Lucrări majore la reţeaua de apă a comunei Mărişelu! Cămin cultural, grădiniţă şi dispensar uman, la Domneşti!
- Investiţii importante, la Mărişelu! Horea Petruţ: Am obţinut finanţare pentru asfaltarea tuturor străzilor!
Adaugă comentariu nou