De Ziua Mondială a Copiilor Orfani, Hope and Homes for Children trage un semnal de alarmă: 3810 copii încă trăiesc în instituții de tip vechi, în România

Astăzi, de Ziua Mondială a Copiilor Orfani, Hope and Homes for Children trage un semnal de alarmă cu privire la numărul încă mare de copii, 3810, care trăiesc în 141 de centre de plasament, în România] - instituții ce continuă să le răpească șansa la o dezvoltare normală, ca membri ai societății. În sprijinul lor, Fundația lansează astăzi campania-manifest

#SuntAici

: Dacă ai trăit vreodată frica de pierdere sau abandon, știi ce este în sufletul copiilor din orfelinate, zi de zi. Spune #SuntAici. Trimite HOPE la 8864 și donează  4 Euro, lunar, sau fă o donație cu cardul pe departedefrica.ro (video

aici

).

 

Pentru a marca Ziua Mondială a Copiilor Orfani, sute de oameni au fost invitați să compună în această dimineață, în pasajul de transfer de la stația de metrou Piața Victoriei, mesajul #SuntAici, pentru copiii fără sprijin. Acțiunea a fost posibilă cu sprijinul Metrorex, iar activarea publicului, sub forma unui performance interactiv cu implicarea directă a trecătorilor, a fost realizată cu ajutorul actorilor – adolescenți ai Academiei Victory of Art. Un scurt video cu acțiunea de astăzi la metrou puteți vedea

aici

.

 

De asemenea, în această dimineață, 27 de radiouri din întreaga țară au devenit glasul copiilor fără voce și au transmis pro bono, spotul campaniei. Într-o acțiune fără precedent, în jurul orei 8, posturile de radio au oprit programul lor regulat și au difuzat mesajul campaniei către milioane de oameni.

 

Mesajul vorbește despre sentimentul greu al separării sau pierderii pe care fiecare din noi, copil sau adult, l-am simțit la un moment dat, și despre trauma grea a abandonului, pe care copiii din orfelinate o trăiesc zi de zi. Pentru asta, trebuie să facem împreună toate eforturile să închidem orfelinatele și să le oferim acestor copii șansa de a crește într-un mediu cât mai apropiat de cel familial.

 

Primul orfelinat închis de Hope and Homes for Children, împreună cu partenerii din sistemul de protecție a copilului, în anul 2001, a fost Leagănul Cavnic, iar de atunci Fundația a contribuit la închiderea a 62 de instituții de tip vechi, cu peste 6.700 de copii scoși din orfelinate. Dar reforma sistemului de protecție a copilului trebuie continuată.

 

De 20 de ani, alături de parteneri instituționali și din mediul privat, am făcut toate eforturile să readucem copiii instituționalizați înapoi în familii sau în medii cât mai apropiate de cele familiale. Dincolo de trauma abandonului, instituționalizarea le răpește identitatea și șansa la o dezvoltare firească. Am reușit câte ceva, de fapt cred că am schimbat fundamental în bine viața fiecărui copil pe Care l-am scos din orfelinate. Dar nu e de ajuns. Dovadă sunt cei peste 3800 de copii care încă așteaptă șansa la o viață într-un mediu familial, așa cum orice copil are nevoie. Sunt prea mulți, pentru o societate care știe - sau ar trebui să știe - că istoria, așa cum a fost ea scrisă până în 1990, cu peste 100.000 de copii în orfelinate, nu are voie să se mai repete vreodată. Pentru asta, vom merge înainte, până vom pune lacătul și pe ultimul orfelinat. Iar acest lucru îl putem face doar împreună: autorități, societate civilă, mediu privat și fiecare dintre noi, așa cum putem. declară Ștefan Dărăbuș, Director Global de Programe, Hope and Homes for Children

 

Deși condițiile dure de acum 20 de ani nu se mai regăsesc în orfelinatele din 2021, lipsa dragostei, a atenției, a contactului fizic, a stimulării intelectuale și emoționale, continuă să traumatizeze zi de zi, oră de oră, copiii instituționalizați.

 

Începând din 1998, Hope and Homes for Children ajută, prin programe de prevenire a separării familiale, copiii vulnerabili ai României și susține tinerii care părăsesc sistemul, pentru o viață pe cont propriu. Mai multe detalii despre impactul programelor regăsiți în Raportul Anual 2020

Campania #SuntAici a fost posibilă posibilă cu sprijinul Metrorex. Elevii Școlii de actorie Victory of Art care au invitat trecătorii să compună, din inimi mici puse laolaltă, mesajul SUNT AICI sunt: Alexandra Cibu, Luca Udățeanu, Petru Georoiu, Julia Moraru, Dragoș Prundeanu, Teodor Colea, Denisa Mușat, Denisa Marinate, Maia Dumbravă, Valentina Vagaon, Andreea Ceaușu, Ioana Bușe și Alex Matei, regizor Paul Cimpoieru.

Cele 27 de radiouri care au acceptat să fie alături de noi în această campanie sunt: Arena FM, Atlas FM, Banat FM, Europa FM, Fresh FM, Hit FM, Impact FM, Magic FM, Nova FM, Orion FM, Radio Boom, Radio Constanța, Radio Dada, Radio Galaxy, Radio Horion, Radio Iași, Radio Itsy Bitsy, Radio Ring, Radio SON, Radio Trinitas, Radio ZU, Radio Târgu Mureș, Roman FM, Sighet FM, Smile FM, Star FM, Viva FM.

 

 

Despre Hope and Homes for Children România

Hope and Homes for Children activează în România din 1998, iar de atunci și până în luna septembrie, 2021, Fundația a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 62 de centre de plasament de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituții-mamut în care nu beneficiază de atenție și afecțiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, printre care și case de tip familial, care le permit o viață apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației și ale partenerilor săi au fost dezvoltate 116 case de tip familial si trei apartamente de tip familial, 6.728 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 461 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

 

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susținerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 37.346 de copii au fost salvați de la ruperea de familie, 2100 de tineri au fost sprijiniți în mod direct pentru o viață independentă, 2.244 de copii au fost primiți în centrele de zi, iar 1173 în centrele de primire în regim de urgență. 9.509 membri de personal din sistemul de protecție al copilului au fost instruiți de Hope and Homes for Children.

 

Peste 62.500 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2027 să fie eliminată instituționalizarea copiilor în țara noastră. Până în prezent, Hope and Homes for Children a investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial. Mai multe informații pe www.hopeandhomes.ro.

 




[1] http://www.mmuncii.ro/j33/images/buletin_statistic/copil_sem_I_2021.pdf

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5