Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud: FIȚI PREVĂZĂTORI - NU VĂ LĂSAȚI ÎNȘELAȚI!
FIȚI PREVĂZĂTORI - NU VĂ LĂSAȚI ÎNȘELAȚI! Acesta a fost îndemnul transmis de polițiști, în cadrul unor acțiuni stradale, desfășurate în orașele Bistrița și Sângeorz-Băi
Cu gândul că paza bună trece primejdia rea, polițiștii bistrițeni au desfășurat activități de informare, în cadrul cărora au oferit sfaturi preventive, în special pe persoanelor vârstnice, cu privire la măsurile de protecție pe care le pot lua pentru a nu deveni victime ale unor furturi și înșelăciuni.
Astfel, polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, ordine publică și investigații criminale din Sângeorz-Băi și Bistrița le-au expus celor întâlniți mai multe metode de înșelăciune, folosite de infractori precum: accidentul, instalatorul, ghicitul etc.
Totodată, având în vedere faptul că în această perioadă se desfășoară recensământul populației, li s-a atras atenția să fie extrem de precauți în legătură cu persoanele cărora le permit accesul în gospodărie și să verifice documentele cu care se legitimează. De asemenea, pe site-ul https://www.recensamantromania.ro/, pot fi accesate toate informațiile necesare, precum și modelul legitimației de recenzor.
În ceea ce privește furturile din buzunare, comportamentul neadecvat caracterizat prin neglijenţă și ignoranţă ”ajută” la comiterea unor infracțiuni. Pentru a evita să devină victime ale infracţiunilor de furt din buzunare și genţi, este recomandat să ţină cont de sfaturile cu caracter preventiv oferite:
Să păstreze banii numai în buzunarele interioare ale vestimentaţiei sau în locuri bine asigurate;
în locurile aglomerate, să supravegheze în permanenţă geanta, buzunarele şi bagajele, iar dacă la un moment dat se simt bruscaţi, să controleze imediat geanta sau portofelul;
când efectuează plata unor produse, să nu expună la vedere întreaga sumă de care dispun;
în locurile aglomerate, siguranţa poşetei trebuie să fie o grijă permanentă. Poşeta se ţine cât mai aproape de corp şi în faţă, la vedere și trebuie acordată o mai mare atenţie poşetei decât plaselor cu cumpărături deoarece hoţii speculează această neglijenţă;
să nu numărare banii pe stradă sau când sunt mai multe persoane în jur, printre cetăţeni pot fi şi infractori;
Citiţi şi:
- Acţiuni preventive ale poliţiştilor în trenuri şi Gara Bistriţa
- Atenţie la furtul din buzunare şi maşini la Serbările Bistriței Medievale
- Chinez lăsat fără bani şi acte de un bărbat din Rebra!
- Neglijența, invitație deschisă la furt!
- Peste 500 de polițiști din Bistrița-Năsăud vor fi la datorie, pentru siguranța dumneavoastră!
Adaugă comentariu nou