Episcopul-vicar Benedict Bistriţeanul a binecuvântat credincioşii din Cheţiu, la slujba Paraclisului Maicii Domnului
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea din Cheţiu. La slujba Paraclisului Maicii Domnului, din soborul slujitorilor au făcut parte secretarul de cabinet al ierarhului, diaconul Sergiu-Iustin Pop, protopopul de Beclean – pr. Dragoş Cristian, preoţi invitaţi şi părintele paroh Teodor Marius Cornea.
Maica Domnului este grabnic ajutătoare, iar prin această rugăciune suntem în dialog cu Maica Domnului, îi spunem tot ca unei mame. Săvârșirea slujbei Paraclisului, zilnic, pe tot parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului, a devenit o tradiție.
„Paraclisul Maicii Domnului la Biserica Ortodoxă Română Chețiu avândul în mijlocul nostru pe PS Benedict Bistriţeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, alături de bunii noștri credincioși. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a spus părintele paroh Teodor Cornea.
Citiţi şi:
- PS Benedict Bistriţeanul, marţi, 6 august, la slujba Paraclisului Maicii Domnului, la Sigmir
- Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat, la Vermeș, slujba Paraclisului Maicii Domnului
- Preasfințitului Benedict Bistrițeanul, în mijlocul năsăudenilor, la Biserica "Sf. Împărati Constantin și Elena"
- A treia zi de Paști, Episcopul-vicar Benedict Bistrițeanul a liturghisit în satul natal, la Sartăș. Protopopul Alexandru Vidican, președintele Radu Moldovan, deputatul Bogdan Ivan, în Țara Moților
- La hramul Mănăstirii Dobric – „Nicula Ţibleşului”- Episcopul –vicar Benedict Bistriţeanul, alături de mii de credinioşi, au înălţat rugăciuni către Maica Domnului
Adaugă comentariu nou