Pr. Vasile Beni: Când ne este cel mai greu, Dumnezeu nu este lângă noi, ci noi suntem în braţele Lui

Doamne, scapă-mă! sau Doamne, ajută-mă!; Doamne, miluieşte-mă! sau Doamne, mântuieşte-mă!

Textul Evangheliei la Duminica noua după Rusalii; ,,Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare. Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.”(Mt.14,22-34)

Dragii noştri credincioşi!
Potrivit învăţăturii noastre creştine, Dumnezeu nu este doar Creatorul acestei lumi, ci este şi Proniator, pentru că poartă de grijă făpturilor Sale.

Dumnezeu este Unul în Fiinţă dar întreit în Persoane:Tatăl este cel care a creat lumea, Fiul cel care a restaurat-o, iar Duhul Sfânt o conduce spre desăvârşire. Şi Dumnezeu este prezent nu doar în sfânta Biserică, pe masa sfântului Altar, ci şi în viața noastră de zi cu zi.

Din Evanghelia acestei duminici învăţăm cum Mântuitorul îi învaţă pe ucenici şi pe toţi cei care cred în El că atunci când se află în încercare trebuie să aibă o credinţă puternică, să păstreze legătura cu Hristos prin rugăciune constantă, strigând: ,, Doamne, scapă-mă! sau Doamne, ajută-mă!; Doamne, miluieşte-mă! sau Doamne, mântuieşte-mă!”

Întâmplarea cu Petru este istoria fiecăruia dintre noitineri sau bătrâni, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi, bărbaţi sau femei. Viaţa nu este deloc liniştită. Şi nu o dată viaţa unui om a fost asemănată cu o mare bântuită de valuri. Viaţa nimănui nu este aşa de uşoară. Cine oare dintre noi se poate lăuda că a avut viaţa numai ca un drum drept, limpede, nebântuit de praf, nebătut de vânturi, de furtuni sau de întuneric. Viaţa este o luptă permanentă pe care trebuie să o ducem în preajma noastră.

Când pe marea vieţii începem să ne scufundăm, trei lucruri ar trebui să facem: să privim spre Dumnezeu, să-L rugăm să ne ajute şi să avem credinţa că poate să ne ajute.

Petru este icoana fiecăruia dintre noi: atunci când ne încredem în Domnul, progresăm în viaţă; când privim la greutăţile noastre, începem să ne fie frică şi ne scufundăm.

,,Doamne, scapă-mă!” Este strigătul credinţei omului pe care Domnul îl ascultă, dăruindu-i pacea. Domnul îl învaţă pe om ca să nu înfrunte de unul singur problemele vieţii, ci să-L cheme în ajutor!

Petru începe să se scufunde! Domnul permite acest lucru pentru ca fiecare om să înţeleagă că viaţa sa este salvată, numai în măsura în care are credinţă în Dumnezeu.

Mesajul Evangheliei de astăzi e că omul trebuie să înţeleagă că în clipe grele doar Dumnezeu poate să-I întindă o mână spre ajutor.

O pildă ne spune că un pustnic a început să cârtească împotriva lui Dumnezeu: Doamne, te-am văzut la bucurie că m-ai ajutat, dar în clipele cele mai grele nu ai fost cu mine. Şi a zis Domnul: ca să vezi că te-am ajutat, uită-te în spate pe drumul vieţii tale. Ce vezi? Două urme: sunt urmele paşilor tăi. Acum uită-te în dreapta ta. Ce vezi? Alte două urme – sunt urmele paşilor Mei şi atâta timp cât le vei vedea să ştii că Eu sunt cu tine, de-a dreapta ta. Şi a văzut multă vreme pustnicul de-a dreapta sa cele două urme. Dar a avut de trecut pustnicul prin necazuri, greutăţi, prăpastii şi printre tâlhari şi s-a uitat în dreapta sa, dar n-a mai văzut urmele. Şi a zis pustnicul către Dumnezeu: Doamne, n-am greşit când am zic că atunci când îmi era mai greu nu erai cu mine. Şi i-a răspuns Dumnezeu: atunci viaţa ta era în pericol, dar urmele paşilor erau urmele paşilor Mei, pentru că atunci tu erai în braţele Mele.
Să nu uităm niciodată: când ne este cel mai greu, Dumnezeu nu este lângă noi, ci noi suntem în braţele Lui.

Închei cu frumoasele versuri ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ din poezia ,,Imnul Credinţei”:

,,O, Pravoslavnică credinţă,
Tăria sufletului meu,
Prin tine mi s-a dat putinţă
Să caut către Dumnezeu!
Când sufletul se alăptează
Cu darul tău dumnezeiesc,
Durerea mea se alinează
Şi scârbele se potolesc.
Când valurile ameninţă
Ca să scufunde „luntrea mea”,
În tine sfânta mea credinţă,
Mă sprijinesc de-a pururea.
Iar când din multă slăbiciune
Greşesc Celui ce m-a zidit,
Îmi dai curaj la Rugăciune,
Să nu fiu deznădăjduit.
În viaţa asta necăjită,
Cu tine eu mă întăresc,
Credinţa mea blagoslovită,
Odorule dumnezeiesc!
Atunci când vreau să mă doboare
Vrăjmaşii cei neîmpăcaţi,
La tine eu găsesc scăpare
Şi ei rămân prea ruşinaţi.
Iar la sfârşitul vieţii mele,
Nădăjduiesc că şi atunci
Adăposti-mă-vei de rele
Şi de înfricoşate munci”.

Pr. Vasile Beni