Pr. Vasile Beni: Când ne este cel mai greu – Dumnezeu nu este lângă noi ci noi suntem în braţele lui

După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii – despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei duminici: minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare.
Mai pe scurt, din textul Evangheliei ni se spune că după ce mulţimile s-au săturat din pâinile şi peştii înmulţiţi prin minune, Iisus le-a poruncit ucenicilor să intre în corabie şi să treacă pe ţărmul celălalt, în timp ce El se retrage în munte să se roage. Pe mare se porneşte o furtună, Iisus ştie acest lucru şi se duce la apostoli care, văzându-l umblând pe mare, s-au speriat, zicând că este o nălucă. Apostolul Petru cere chiar un semn: „Doamne, dacă eşti Tu Hristosul porunceşte-mi să vin la Tine pe apă”. „Vino”, îi zice Domnul, dar începând să se scufunde îl roagă pe Iisus, strigând: „Doamne, scapă-mă”. Iisus îi întinde mâna şi urcându-se pe corabie s-a potolit vântul şi toţi i s-au închinat recunoscându-L ca Fiu a lui Dumnezeu.
În cărţile de teologie se vorbeşte despre modul prin care credinciosul poate să-L cunoască pe Dumnezeu.
Există, astfel, cunoaşterea naturală – cu ajutorul minţii şi a raţiunii şi la aceasta toţi putem ajunge, „încă de la facerea lumii cele nevăzute ale Lui, prin cugetare se văd din făpturi – Romani 1,20.
Mai este apoi cunoaşterea supranaturală – prin revelaţie, iar ca să-L cunoşti pe Dumnezeu este nevoie de credinţă.
Dar pe lângă cunoaşterea naturală şi cunoaşterea supranaturală mai este – cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieţii – care este cunoaşterea din acţiunea sa providenţială cu fiecare în parte. Acest mod de cunoaştere din necaz, suferinţă sau clipele grele ale vieţii.
Dar cum? În necaz poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu, în suferinţă, în decepţii, în insuccese, în bolile proprii şi ale celor dragi sau chiar în decese – mai poţi să-L cunoşti pe Dumnezeu?
Dar există o cunoaştere când El ni se pare că ne-a părăsit, unii chiar se îndoiesc întrebându-se: oare Dumnezeu mai există?
Dar în suferinţe, insuccese, boli, dezamăgiri ajungi să-L cunoşti pe Dumnezeu cum nu-L cunoşti în celelalte împrejurări.
Pe Dumnezeu îl cunoaştem în mustrările de conştiinţă, ca obiect de ştergere a lacrimii, în boală ca doctor, iar în rătăcire ca Cel care te caută.
Slăbănogul de la Vitezda a ajuns să-L cunoască pe Acela care nu lasă pe nimeni singur, Apostolul Pavel a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu prin necaz, pentru că puterea Lui Dumnezeu nu o cunoşti doar în mărire, ci şi în lipsuri şi încercări.
Psalmul 101 – „întru necazul meu către Domnul am strigat” - în necazuri, suferinţe, rătăciri îl putem cunoaşte pe Dumnezeu ca pe Acela care, atunci când suferi mai mult, te ocroteşte.
O pildă ne spune că un pustnic a început să cârtească împotriva lui Dumnezeu: Doamne, te-am văzut la bucurie că m-ai ajutat, dar în clipele cele mai grele nu ai fost cu mine. Şi a zis Domnul: ca să vezi că te-am ajutat, uită-te în spate pe drumul vieţii. Ce vezi? Două urme: sunt urmele paşilor tăi. Acum uită-te în dreapta ta. Ce vezi? Alte două urme – sunt urmele paşilor Mei şi atâta timp cât le vei vedea să ştii că Eu sunt cu tine, de-a dreapta ta. Şi a văzut multă vreme pustnicul de-a dreapta sa cele două urme. Dar a avut de trecut pustnicul prin necazuri, greutăţi, prăpastii şi printre tâlhari şi s-a uitat în dreapta sa, dar n-a mai văzut urmele. Şi a zis pustnicul către Dumnezeu: Doamne, n-am greşit când am zic că atunci când îmi era mai greu nu erai cu mine. Şi i-a răspuns Dumnezeu: atunci viaţa ta era în pericol, dar urmele paşilor erau urmele paşilor Mei, pentru că atunci tu erai în braţele Mele.
În foarte multe clipe suntem la situaţii limită şi nu de puţine ori trecem prin: greutăţi, necaz, decepţie, suferinţă, dar să nu uităm şi mă adresez în special celor tineri – să nu uitaţi – când vă va fi cel mai greu atunci îl veţi cunoaşte pe Dumnezeu că ne ţine în braţe şi ne poartă la pieptul său.
Îl vom cunoaşte pe Cel care ne iartă, ne vrea binele, şi ne poartă în iubirea Lui.
Să nu uităm niciodată: când ne este cel mai greu, Dumnezeu nu este lângă noi ci noi suntem în braţele Lui. Amin!