Gheorghe Glodeanu: Anul literar 2022
Joi, 01/05/2023 - 11:25
De la o vârstă, la sfârșitul fiecărui an rămâi cu regretul că nisipul se scurge tot mai vertiginos din clepsidra vieții și timpul care ți-a rămas este tot mai scurt. Cu toate acestea, făcând bilanțul anului literar 2022, al raportului dintre proiecte și realizări, mă pot considera mulțumit. A fost un an prolific, în care am continuat în mod firesc activitatea mea anterioară. Am reușit să retipăresc două lucrări importante, Scriitori, cărți, muze. Ipostaze ale discursului amoros în literatura română și Orientări în proza fantastică românească. Prima mi-a adus și o medalie la Euroinvent Book Salon (Iași, 27 mai, 2022). Sfârșitul anului a venit cu un moment aniversar. Am împlinit o vârstă (65 de ani) pe care am sărbătorit-o (cum altfel?) publicând o nouă carte, Incursiuni în imaginarul ezoteric. Un studiu în care am urmărit în ce măsură ezoterismul, ocultismul, spiritismul și alchimia au influențat dezvoltarea literaturii. Tot în anul care a trecut am avut ocazia să prefațez versiunea spaniolă a romanului lui Gib Mihăescu, Femeia de ciocolată (La Mujer de chocolate), volum apărut la Báltica Editorial din Madrid în traducerea lui Joaqín Garrigós, care a făcut enorm pentru promovarea literaturii române în limba lui Cervantes. Am prefațat și cartea de debut a Ralucăi Giurgiulescu, Fănuș Neagu și poetica povestirii. Inițial teză de doctorat, monografia reconstituie cu migală toate aspectele creației reputatului scriitor. Am fost prezent și în antologia Petrecere cu stil. Literatură și gastronomie, lucrare coordonată de Irina Petraș. Anul 2022 a marcat și centenarul nașterii lui Marin Preda. Cu această ocazie, Stan V. Cristea a pregătit un important volum colectiv, Marin Preda. Omul și opera la centenar. Mă bucur că m-am putut număra și eu printre semnatarii cărții. La toate acestea se adaugă câteva zeci de articole publicate în Steaua, Vatra, Pro Saeculum, Jurnalul literar, Poesis, Mișcarea literară, Caiete Silvane, Memoria Ethnologica. În concluzie, un an literar bun, în ciuda dificultăților tot mai mari din planul social, care au afectat vizibil și viața culturală. Desigur, omul începe fiecare an cu optimism și cu speranțele reînnoite. Dar uităm că, în ciuda aparențelor, noul an nu înseamnă o ruptură, ci continuarea firească a existenței anterioare, ceea ce duce la finalizarea unor noi proiecte. Asta îmi doresc și eu și acest lucru îl doresc tuturor cititorilor.

Meniu principal
Ultimele stiri
Mie, 14:07
Șapte minuni la Ilva Mare Mie, 12:01
Ziua Meșteșugarilor la Tonciu Cultura
„Dreptatea” a fost un ziar al Partidului Național Țărănesc, fondat în 17 octombrie 1927 de Virgil...
Comentarii
un cetatean -
Mie, 15:31
Va doare-n cot de binele tarii, analizati si reanalizati, cuvant cu cuvant, tot ce exista, in...
Titus -
Mie, 15:08
Criza politică a fost provacată de nesăbuința unor lideri politici de la conducerea PSD, în frunte...
Ileana Rus -
Mie, 08:07
Drum lin spre Cerul sfânt, colega și vecina mea. Ochii mei te vor căuta mereu în grădină, printre...
Ivăneasa -
Mie, 00:20
Da, se poate. Ministrul Diana Buzoianu face treabă bună, spre disperarea PSD-ului care este obosit...
prof. Vasile Găurean -
Mar, 01:10
Marile probleme individuale și naționale se ascund adesea tocmai în cele mai fine nuanțe,specifice...
Aniversări
La ceas aniversar, urările noastre se îndreaptă spre doamna Gabriela Pop, consilier superior în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.
La mulți ani, cu multă sănătate, oameni frumoși alături, cu inspirație și proiecte editoriale de succes, îi transmitem astăzi scriitorului Dan Coman...
În zi de naștere, îi dorim dlui Flaviu Daniel Urâte, expert superior în cadrul Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, multă sănătate, putere de...























Adaugă comentariu nou