Întâlnire cu scriitorul Menuț Maximinian, la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, de Ziua Internațională a Cititului Împreună
Ziua Internațională a Cititului Împreună a fost marcată și la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” Bistriţa, la inițiativa prof. înv. primar Claudia Urs, printr-o întâlnire cu un invitat special, directorul cotidianului ”Răsunetul”, Menuț Maximinian -preşedintele Societăţii Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud, absolvent al renumitei şcoli.
" Câte cuvinte are o carte ? Câte cărţi aţi scris ? Cât durează să scrii o carte ? Cum apare o carte ? Ce trebuie să conţină o carte ? " m-au întrebat cei mai frumoşi şi inteligenţi elevi. Şi multe alte lucruri am descoperit împreună din lumea poveştilor. Mesajul lor de final ? " Domnul Maximinian, nu vrem să plecaţi. E prima dată când vedem un scriitor ! Să mai citim împreună !" Mesajul meu ? M-am reîntors cu plăcere în şcoala unde mi-am petrecut cei mai frumoşi ani în timpul liceului" ne-a declarat Menuţ Maximinian.
Întâlnirea cu cls. a II-a B (prof. înv. primar Claudia Urs) şi cls. a III-a C, prof. înv. primar Iustina Urs şi prof. înv. primar Mirela Gălăţan, a fost una de poveste, după cum e şi peisajul de iarnă din urbea noastră ! Copiii au dovedit că iubesc lumea ce se despinde din paginile cărţilor, citind împreună cu invitatul şi creionându-şi propriile poveşti.
Ziua Internațională a Cititului Împreună sărbătorește puterea de a citi cu voce tare, împreună. Evenimentul este celebrat în peste 170 de țări. „O carte, un glas, multe urechi!” este genericul sub care s-a derulat evenimentul.
Lectura prin vocea scriitorului, jocurile și atelierele de creație au conturat o călătore pe tărâmurile magice ale poveștii. menuţ Maximinian a donat cărţi bibliotecii şcolii pentru ca elevii să se poată bucura de lecturi din scriitorii contemporani, dar şi din creaţiile clasicilor.
Adaugă comentariu nou