Ziua Mondială a Scriitorilor. Specificul național românesc la marii scriitori

Latinitatea poporului român este indiscutabilă, însă nu trebuie neglijat fondul autohton tracogetic. Noi suntem un popor străvechi având note etnice care nu se schimbă esențial, cred că și noi am primit o succesiune a spiritului roman care trebuie cultivată în continuare, avem însă și spiritul nostru getic, cum și francezii, de pildă, au spiritul lor galic.
Civilizația românească este o civilizație a brazilor și a stejarilor, de altfel locul civilizației noastre este codrul, iar natura este o entitate metafizică, adică o materie în mișcare nesfârșită, codrul, râul, marea, luna, constituie idei și divinități, doar omul apare ca un fenomen. La Eminescu natura există într-o imagine elementară, în care cantitatea domină cu autoritate, jalea este efectul de euforie al germinației universale, omul trebuie să pășească lunatec spre codru și lac și să înceteze orice efort de împotrivire interioară.
Trăsăturile noastre specifice le vedem la românii de la centru, acolo unde fondul etnic este cel mai apărat, exemplificăm aici pe Eminescu, Creangă, Maiorescu, Sadoveanu, Blaga, Rebreanu, Goga, însă vedem acest fond etnic și la românii purtători ai unui amestec de sânge meridional, exemple clasice aici fiind Alecsandri și Odobescu, însă ne putem opri, în acest context, și la tracii propriu-ziși, Caragiale, Bolintineanu, Macedonski. La Eminescu și la Creangă, adică la românii de la centru, este specifică regresiunea spre civilizația arhaică a satului, recurgându-se și la expresia impersonală. Civilizația noastră este contemporană cu cele mai vechi civilizații ale globului.
Găsim la Goga ,,jalea rasei în fața tragicului național fatal”, această jale atent învăluită în simboluri. Vlaicu Vodă al lui Davila știe să-și disimuleze reacțiile sufletești fără a juca acea comedie bizantină la modă atunci. Titu Maiorescu de pildă, simbolizează spiritul românesc central, punând accent pe tot ceea ce reprezintă adevărul și având oroare față de inutilele complicații.
Caragiale vine cu iubirea sa față de aglomerarea citadină și spiritul său critic și zeflemist, fiind catalogat ca tracoelin, iar Macedonski, trac neelin, pictat cu unde slave, este un fel de grandoman în sensul sublim, veșnic neliniștit, rasa aceasta a lui ne aduce mirajul, instinctul de lux și construcția unei lumi artificiale. Iar în ceea ce privește "Spațiul mioritic” al lui Lucian Blaga, nu ideea că plaiul ar fi orizontul nostru specific contează prea mult, ci acea rasă de munte, acea viziune a colosului geologic.
Țăranul nostru din sud este mai idilic și aici nu ar putea pătrunde jalea ardelenilor lui Octavian Goga și nici ritualul milenar al lui George Coșbuc. Moldovenii și muntenii, în general, sunt mai atașați de ierburile câmpului, iar podgoriile sunt binevenite. Zona dealurilor cu spirit panteistic îl face pe Lucian Blaga să-și dorească tălpile picioarelor prin roua ierbii.
Acum, la 3 martie, Ziua Mondială a Scriitorilor, transmitem tuturor condeierilor autentici un cald salut și Dumnezeu să ne dea forță și pricepere să construim și să stăpânim marea simfonie a cuvintelor.