Specificul naţional românesc la marii scriitori

         Latinitatea poporului român este indiscutabilă, însă nu trebuie neglijat fondul autohton tracogetic. Noi suntem un popor străvechi având note etnice care nu se schimbă esenţial, cred că şi noi am primit o succesiune a spiritului roman, care trebuie cultivată în continuare, avem însă şi spiritul nostru getic, cum şi francezii, de pildă, au spiritul lor galic.

         Trăsăturile noastre specifice le vedem la românii de la centru, acolo unde fondul etnic este cel mai apărat, exemplificăm aici pe Eminescu, Creangă, Maiorescu, Sadoveanu, Blaga, Rebreanu, Goga, însă vedem acest fond etnic şi la românii purtători ai unui amestec de sânge meridional, exemple clasice aici fiind Alecsandri şi Odobescu, însă ne putem opri, în acest context, şi la tracii propriu-zişi, Caragiale, Bolintineanu, Macedonski. La Eminescu şi la Creangă, adică de românii de la centru, este specifică regresiunea spre civilizaţia arhaică a satului, recurgându-se şi la expresia impersonală. Civilizaţia noastră este contemporană cu cele mai vechi civilizaţii ale globului.

         Găsim la Goga „jalea rasei în faţa tragicului naţional fatal”, această jale atent învăluită în simboluri. Vlaicu Vodă al lui Davila ştie să-şi disimuleze reacţiile sufleteşti fără a juca acea comedie bizantină la modă atunci. Titu Maiorescu de pildă, simbolizează spiritul românesc central, punând accent pe tot ceea ce reprezintă adevărul şi având oroare faţă de inutilele complicaţii. Caragiale vine cu iubirea sa faţă de aglomeraţia citadină şi spiritul său critic şi zeflemist, fiind catalogat ca tracoelin, iar Macedonski, trac neelin, pictat cu unde slave, este un fel de grandoman în sensul sublim, veşnic neliniştit, rasa aceasta a lui ne aduce mirajul, instinctul de lux şi construcţia unei lumi artificiale. Iar în ceea ce priveşte „Spaţiul mioritic” al lui Lucian Blaga, nu ideea că plaiul ar fi orizontul nostru specific contează prea mult, ci acea rasă de munte, acea viziune a colosului geologic.

         Ţăranul nostru din sud este mai idilic şi aici nu ar putea pătrunde jalea ardelenilor lui Octavian Goga şi nici ritualul milenar al lui George Coşbuc. Moldovenii şi muntenii, în general, sunt mai ataşaţi de ierburile câmpului, iar podgoriile sunt binevenite. Zona dealurilor cu spirit panteistic în face pe Lucian Blaga să-şi dorească tălpile picioarelor prin roua ierbii.