Titu Maiorescu, 185 ani de la naștere.

Să ne alimentăm puțin visele din izvoarele istoriei, aducând în față oameni și fapte, rememorând cărturari care au scris istoria. Astăzi ne oprim o clipă asupra vieții și activității lui Titu Maiorescu, care a împlinit de curând 185 ani de la naștere.
Născut la Craiova, la 15 februarie 1840, fiu al profesorului ardelean Ion Maiorescu, amestecat în rosturile revoluției pașoptiste, care pribegește o perioadă în Brașov. Aici Maiorescu face prima clasă de liceu (1850), apoi la Institutul „Theresianum” din Viena, școală finalizată excelent (premiant).
Face studii la Universitatea din Berlin și Giessen, unde-și ia doctoratul în filosofie (1859). Mai termină și facultatea de drept din Paris (1861). Solicitat să rămână în străinătate, refuză categoric și vine în țară. Funcționează ca profesor la Universitatea din Iași, localitate unde stă până în anul 1874, întemeind societatea celebră JUNIMEA (1863) și revista Convorbiri literare (1867).
Între anii 1874-1917, locuiește în București, lucrând ca avocat, profesor universitar, deputat conservator, ministru și chiar prim-ministru, prezidând Conferința de pace de la București (1913), în urma războiului balcanic.
S-a stins la 18 iunie 1917, în capitală, după o maladie cardiacă.
Sub patronajul său s-au format marii clasici ai literaturii române, în epoca fertilă a Regelui Carol I. Critic literar și estetician înzestrat, Maiorescu ne-a lăsat: „O cercetare critică asupra poeziei române” (1867), „Direcția nouă în poezie și proză română” (1872), „Comediile domnului Caragiale” (1885), „Eminescu și poeziile sale” (1889), „Povestirile lui Sadoveanu” (1906), „Poeziile lui Octavian Goga” (1906) ș.a.
Să nu uităm că datorită lui Maiorescu și Junimii s-au impus în conștiința publicului un mare număr de scriitori dintre care amintim: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, Duiliu Zamfirescu, fiind și o admirabilă delicatețe sufletească.
Ioan Mititean