„Trei crai de la Răsărit”. Permanențe pretutindeni

     Adică, trei scriitori, cu prestanță ritmică în revuistica anilor aceștia, din Răsăritul Transilvaniei, spațiu pe care-mi place să-l numesc „Județul Coșbuc-Rebreanu” - aceștia trei fiind Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian și Cornel Cotuțiu - am participat la Baia Mare la manifestări aniversare datorate împlinirii a 20 de ani de la înființarea revistei „Nord Literar”. Însăși denumirea publicației dă măsura conținutului ei și fermității în a releva spațiul istoric, cultural de unde emană.

     Grație unui grup de scriitori băimăreni, instituit prin consecvența și persuasiunea d-lui Săluc Horvat, revista a intrat în  subordinea Consiliului Județean Maramureș și sub egida Uniunii Scriitorilor din România. De aici apoi, beneficii de tot felul.

     Manageriată actualmente de ziarista Dana Buzura-Gagniuc, „Nord Literar” beneficiază de un competent colectiv de redacție - Gheorghe Pârja, Delia Muntean, Raluca Hășmășan -, deopotrivă, de un sever consiliu consultativ - Irina Petraș, Mircea Muthu, Mircea Popa, Teodor Ardelean -, de redactori asociați și corespondenți externi de rezonanță națională în revuistica noastră.

     Am participat la întâlnirea aniversară sub incidența unor gânduri pe seama permanențelor de care noi, românii, avem parte: și de una și de alta; și de ieri și de azi. Persevera în sinea mea prospețimea unui adevăr: Statornicia nu e o probă, nu e o garanție pentru ceea ce se adună sub umbrela lui BINE - fie acesta de orice factură, socială, politică, culturală, morală etc.

     De pildă, îmi spuneam, cu însoțirea admirației pentru talentul de a șofa al celui de la volanul mașinii (mă refer la M. Maximinian), îmi spuneam că în destinul contemporan al națiunii noastre e dificil să marchezi, să relevi un timp al progresului, al binefacerii naționale. De trei sferturi de secol, am tot avut parte de o... permanență a imposturii, a nesimțirii și insolenței guvernamentale, parlamentare, prezidențiale - e o stare de permanență care a provocat/provoacă păcăliri legislative, drame, urât, ură, dispreț pentru Constituție. De la sângerosul Decembrie 1989 până azi, cei vârstnici au posibilitatea comparației (pe viu) cu vremurile revolute și de a constata, în termeni caragialești: Nu s-a schimbat modificarea.

     Totuși, unul dintre puținele paliere care dau consistență prezentului existențial românesc este cel al culturii, dar nu oriunde, ci acolo unde administrația teritorială vibrează real, nu pantomimic, nu caricatural. Mă refeream, deci, la pregnanța consiliilor județene, la receptivitatea și pulsația reală în sprijinul instituțiilor culturale - de stat sau particulare. Aici este evidentă statornicia în sprijinul creației artistice, fie a celor consacrați, fie a tinerilor, în interesul valorificării moștenirii culturale și a încurajării inovațiilor creatoare. E vorba de norocul de a statornici în consiliile populare oameni cu vocație decizională în domeniul culturii. 

     Am, în această privință, convingeri statornice, confirmate și de o manifestere de amploare la care am participat: recenta sărbătorire a 20 de ani de existență a revistei „Nord Literar” de la Baia Mare. Aici, în două zile de senină lună iunie am ținut să fim alături de sărbătoriți (dar și noi unii de alții) scriitori, editori, jurnaliști, directori de reviste, artiști plastici din 5 județe din nordul țării: Satu Mare, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud și (desigur) Maramureș.

     Au fost gândite dezbateri mai cu seamă pe tema condițiilor, calităților și slăbiciunilor criticii literare îm revuistica actuală românească. S-au combătut veleitarismul, devalorizarea simbolurilor, s-a evidențial condiția estetică a actului critic, s-au relevat idei antrenante pe seama revuistcii locale. Au fost tentante opiniile pe seama inteligenței artificiale, a repercusiunii ei în creația artistică, a relației robot-veleitar.

     La una din întâlnirile, ținute în sala mare a Consiliului Județean Maramureș, s-au acordat și distincții; printre cei înnobilați astfel ne-am aflat și noi, cei trei din „Județul Coșbuc-Rebreanu”. Nu mă pot reține să nu dau tiparului textul conținut în acest document:

     „ Distinse Domn,

      Pentru onoarea de a vă fi avut prieten și colaborator al revistei „Nord Literar”, în semn de aleasă cinstire pentru credința Domniei Voastre în valorile culturii autentice, vă numim, la două decenii de la întemeiere,

     CAVALER AL NORDULUI.”

     Cerându-mi-se să rostesc, în plen, ceva în această privință, aproape că-mi pierise graiul...