Subprefectul Ioan Zăgrean: Paşaport în trei zile, doar cu cartea de identitate. Fără dosar la Permise şi Înmatriculări!

Subprefectul Ioan Zăgrean, secretar general al PNL Bistriţa-Năsăud, consideră că Legea 9/2023, a debirocratizării, este una binevenită, însă multe dintre măsuri au fost implementate la serviciile aflate în coordonarea Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud încă dinainte de intrarea în aplicare.
„La Serviciul Paşapoarte, am implementat această lege nu acum, ci cu ceva timp în urmă, acum a ajuns la final. Nu se mai foloseşte nicio copie, niciun dosar, niciun obiect de papetărie. Pur şi simplu, dacă doreşti să-ţi faci un paşaport, te duci cu cartea de identitate, se scanează, te fotografiază şi îţi face paşaportul în maximum trei zile. Este o reuşită a echipei de la Paşapoarte, cred că suntem printre primii din ţară la operativitate. Ne mişcăm foarte repede şi acest lucru este în favoarea cetăţenilor”, a declarat Ioan Zăgrean.
Subprefectul Zăgrean a menţionat că la Serviciul de Permise şi Înmatriculări, legea este aplicată, iar celor care mai vin încă cu dosare, acestea li se returnează la ghişeu.
„Programările la Înmatriculări şi Permise se fac online, pe oră, minut şi secundă. Suntem şi acolo foarte avansaţi. Înmatriculatul la o maşină, maximum trei zile, dacă vrei numere preferenţiale. Din discuţiile cu oamenii, se minunează cât de mult s-a simplificat şi că se poate şi aşa”, a explicat secretarul general al PNL B-N.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5