PSD Bistriţa către liberali: În viață și politică uitarea nu este o scuză!
Joi, 07/13/2023 - 10:39
Comunicat de presă
În viață și politică uitarea nu este o scuză, iar ipocrizia este și mai condamnabilă! Pentru că singurele argumente ale PNL când bistrițenii acuză haosul din oraș se referă la struții și pârtia din trecut, o să vă prezentăm în serial ipocrizia lor vizavi de aceste subiecte, a scris Organizaţia Municipală a Partidului Social Democart, pe pagina de facebook.
Azi, subiectul struților ornamentali din oraș:
Data: 28 iulie 2011, ședință de Consiliu Local. Personaje: Viceprimar Rusu Andrei, consilieri Calo Viorica, Molnar Laurențiu, Găurean Florin, Țărmure Gavrilă (toți PNL, îi cunoașteți). Propunere pentru realizarea struților, toți cei mai de sus votează PENTRU! Urmează și despre pârtia de ski și împrumuturi, așa că stați cu ochii pe noi! Dovada, în imagine!
De altfel, şi deputatul Daniel Suciu, liderul PSD Bistriţa, a comentat pe această temă: "Povestea cu usturoiul și cu mirositul se potrivește la fix!".
Citiţi şi:
- Deputatul Daniel Suciu: Uitarea intenționată și ipocrizia sunt cele mai urâte atribute în politică, iar liberalii azi le practică cu un avânt penibil
- Deputatul Suciu îi provoacă pe liberali: Ce vor să facă în acest mandat pentru Bistriţa-Năsăud?
- ,,...căci și Uitarea e scrisă-n legile-omenești”
- Ioan Ţintean către primarii liberali: „Nu daţi voturile lui Ţintean, daţi voturi PNL”
- PRO-VERBE: Cine se scuză se acuză

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Asociația”De la Români pentru Români”, organizează PRESELECȚIE pentru Festivalul Național de...
Comentarii
Rus Augustin -
Joi, 14:59
„Lăsați bătrânii să vorbească / Să spună lumii tot ce vor / Trecutul lor este-o poveste / De...
Joasza peter -
Joi, 13:45
David Dorian apare ca un patron în această fotografie aniversară .
siegel freiburger -
Mie, 16:06
Merge cel mai bun, nu poate participa Bistrița cu toți cei 50 de scriitori de toate confesiunile.
siegel freiburger -
Mie, 16:03
Este un poet prea elevat, pasionat de perfecțiune și rarități sintagmatice. Forțează frazarea...
prof. Vasile Găurean -
Mie, 10:47
Era mai de folos să nu participe nimeni? Este o logică ciudată. Felicitări, domnule ON!
Aniversări
Aniversarea zilei de naștere, părinte Crin Triandafil Theodorescu, preot paroh la Lu
Astăzi, cu prilejul aniversării zilei de naştere a Preacucernicului Părinte Alexandru Vidican, cel care timp de 24 de ani a fost în slujba...
Astăzi, gânduri bune și aprecieri adresăm doamnei profesor Ana Moldovan, inspector școlar pentru management instituțional.























Adaugă comentariu nou