Dosar penal pentru un bărbat din Monor ce circula cu un tractor neînmatriculat
La data de 24 august a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat și oprit în trafic, pe Drumul Județean 154, în localitatea Monor, un tractor agricol, neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii.
Conducătorul acestuia, un bărbat de 50 de ani, din Monor a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Printre modificările introduse în Codul Penal, prin Legea 200/2023, se numără și actualizarea articolelor 334, 335 și 336, cu privire la Infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Astfel, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă, conform art. 334 alin. (1), Cod Penal.
Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, conform art. 334 alin. (2), Cod Penal.
De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, conform art. 335, alin. (1), Cod Penal.
Totodată, conform art. 335, alin. (2), din Codul Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În urma modificării articolului 335, alin. (1) și (2), din Codul Penal, cu privire la obligativitatea deținerii permisului de conducere, sunt incidente în aceste cazuri și prevederile art. 336, alin. (1) și (2), din Codul Penal, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii
permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă și cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere.
Conform prevederilor Codului Rutier, tractoarele agricole sau forestiere pot fi conduse în baza permisului de conducere categoria Tr.
Permisele de conducere eliberate pentru una dintre categoriile B, BE, C sau CE sunt valabile și pentru categoria Tr, cu respectarea masei totale maximă autorizată pentru respectiva categorie. Exemplu: Permisul de conducere pentru categoria B este valabil pentru vehicule din categoria Tr cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg.
Citiţi şi:
- Băut şi fără permis, un tânăr din Bistriţa a fost prins la volanul unei maşini neînmatriculate
- La 24 ani, un tânăr din Feldru va sta la închisoare pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere
- Dosare penale pentru conducere fără permis, pentru un bărbat din Reteag şi o femeie din Corvineşti
- Adolescent de 16 ani, din Livezile, depistat la volan! Dosar penal pentru tânăra care i-a încredinţat maşina!
- Tânăr din Parva, cercetat pentru conducere fără permis
Comentarii
Fraieru de serviciu. Ca de obicei fermierul român = țăranul român nu pricepe sau și mai rău nu vrea să intre în legalitate. Tractor nou-nouț să nu-l înmatriculezi înseamnă că dai dovadă de ,,bouț ". Bașca că mai ești și în fruntea satului, cum altfel decât consilier PSD. Nu ne mai miră nimic de prin ținuturile mocănimii!
Utilajele autopropulsate cola duldoexcavator cu tonaj 7t la15 t se pot conduce cu permis de categoria tr
Adaugă comentariu nou