Balada dăscăluților de Parva
Motto: Parva,-ae
Când toamna cu o frunză în mână
cobora în curțile școlilor
și septembrie călărea zarea
arghezian și autumnal
și în Parva, pe atunci (1976),
un fel de Batalion Disciplinar
al Inspectoratului Școlar B-N,
suna goarna adunării dăscăluților.
Din multe localități,
din județ și din țara toată,
de unde nu te-ai fi gândit,
educatoare, învățători, profesori
ieșeau din vara
care-i acoperiseră ca o umbrelă
și se îndreptau spre Parva.
În Năsăudul academicienilor,
ei coborau din tren sau din autobuz,
cotrobăiau prin autogară
să afle peronul unde adăsta
autobuzul spre Parva.
Îl cunoșteau pe șoferul Vasile Finigari,
cel care le lua primul interviu
despre scopul călătoriei lor.
Cei care se orientau pentru prima dată
spre destinația lor didactică
își rumegau încă în gând
amintirile estivale,
priveau interogativ peisajul
care le cădea sub priviri,
legănați de zgâlțâitul autobuzului
trecând peste gropile
șoselei neasfaltate.
,,Evenimentul”, cum botezase profesorul Vasile Bogdan
autobuzul de pe ruta Năsăud-Parva și retur,
îi vărsa pe noii dăscăluți
în fața cooperativei și a bufetului.
Descălecatul lor pe Terra Parva
era urmat de întrebarea:
,,-Unde este școala?”.
Acolo, în jurul orei zece
Directorul școlii, profesorul Mircea Daroși,
îi aștepta și le bifa prezența.
Descălecatul în Parva
era urmat uneori de o plecare definitivă,
mai ales pentru cei de departe,
sau dacă septembrie devenea
luna ploilor putrede,
a negurilor care ascundeau soarele.
Cei în cauză își alertau vijelios
toate pilele posibile
și după două-trei zile
ziceau adio Parvei.
Cei rămași primeau binecuvântarea ,,legării de glie”
a doamnei Rodica Daroși:
,,-Ai băut borcut?”, erai întrebat.
Pecetluirea ,,legării”
cădea peste tine sentențios:
,,-Cine bea borcut din Parva,
aici rămâne!”, adăuga Rodica Daroși,
iar cel blagoslovit astfel
se învăluia în neputința contrazicerii.
Următorul pas era căutarea unei gazde,
un spațiu de locuit.
Directorul te lua de mânuță
și colindai prin sat
pentru găsirea unui domiciliu.
,,Cazarea” în Parva îți aducea aminte
de anii studenției, când înfrigurat,
alergai pentru un loc în cămin.
Până începea concret școala,
Directorul te mai alinta
cu câteva zile libere,
ca să-ți revii după contactul
cu noul tău loc de muncă.
Așezați pe la gazde
mai mult sau mai puțin primitoare,
dăscăluții primeau cu porția
,,Lampa lui Ilici”,
un pic dimineața, un pic seara,
de la un grup electric,
rămâneau uneori izolați în Parva
când stâncile de la Cățâni
își făceau de cap
și blocau șoseaua.
Dăscăluții o luau pe jos până la Rebrișoara
ca să ajungă la obârșiile lor.
Apoi intrau în pâinea didactică.
În prima zi de școală
te șoca imaginea clopurilor verzi,
purtate de baieți,
năfrămile baietelor
și multele, multele lor cizme din picioare.
Acomodarea se lipea treptat de tine.
Activitatea de la școală
sugea din dăscăluți părerile de rău ale exilului.
Te simțeai asemeni poetului Ovidiu,
legat în lanțuri, ca un Prometeu,
de munții Parvei.
Nu treceau multe zile
și îl auzeai pe Director decretând:
,,-Facem teren!”
Descifram înțelesul acestei sintagme imperative.
Per pedes cutreieram coclaurile Parvei
pentru a-i școlariza pe elevi.
Călătoriile ,,apostolice”,
pe dealurile Parvei
sudau colectivul didactic,
mai ales când făceam câte o escală
pe la cooperativa lui badea Ion
și ne dedulceam cu o tărie, o glajă de bere.
Peregrinările dăscăluților,
pe spinările colinare ale Parvei,
ne educau și gusturile estetice.
Ele ne prilejuiau iarna,
să admirăm cele mai labișiene ninsori,
să ne minunăm de cel mai înstelat cer,
când aduceam noaptea pe umerii noștri
ca niște corăbier sfidând furtunile.
Treceau zilele și trimestrele.
Vara ne îngrămădeam
în bucuria largă
a vacanțelor estivale.
,,Fauna didactică” se schimba
în fiecare toamna la Parva.
Rămânea stabil nucleul celor care,
lipsiți de șansa proptelelor,
reveneau în fiecare septembrie,
ca niște mâți plouați în Parva.
Personal, după ce, de vreo trei ori,
vorba lui Bacovia, ,,topit de băutură”,
reveneam la gazda unde locuiam,
acceptam hamul exilului
și întrebarea prietenilor de la oraș. ,,-Ești tot acolo?”,
nu mă mai deranja.
Cu toții ne căutam ,,refugii” buzuriene:
sub ,,Părul Fermecat”,
sub sabia alcoolurilor,
alături de minerii de la caolin,
alții patinau pe pojghița subțire
a unor iubiri poticnite,
unii puneau la cale
stabilitatea unor viitoare familii,
câțiva adormeau în târziul nopților,
în bâzâitul ,,Europei Libere”
visând că li s-au înțepenit palmele
în tortul speranței.
Căderea în grele lecturi
și desțelenirea terenurilor împădurite
ale creației, pictură sau scris,
erau alte șanse de salvare.
Eram obligați să devenim actori sau soliști,
în marea horă ceaușistă
a ,,Cântării României”,
să fierbem cu toții în același ,,cazan ideologic”,
cum ar spune prietenul nostru Zorin Diaconescu.
Câte unul, cel puțin cel care s-a autodenunțat
(Dumnezeu să-l ierte!),
ne asculta sufletul
cu stetoscopul
și informa securistul zonei
despre intimitățile gândurilor noastre.
Ochiul și timpanul Securității înregistra totul,
chiar și întrunirile noastre
procopsite de Galben Dorin cu filme pe casete video.
,,-Ce pasiuni, dar mai ales, ce slăbiciuni
are tovarășul Zăgreanu Ioan Radu?”,
era întrebarea la care
șeful de post al miliției din Parva,
a răspuns de mai multe ori.
Aflam asta post-factum,
din Dosarul de Securitate
al tatălui meu, de la CNSAS.
Didacticii longegivi în Parva
se încingeau peste burtă
cu toate gradele didactice,
primeau apartamente
în ,,blocul specialistului”
și spusele doamnei Rodica Daroși
căpătau întruchipare amenințătoare.
Dăscăluții constatau,
când coborau în Năsaud
sau pe la alte școli,
că ar fi mai buni ca cei de acolo,
dar nu puteau îndrăzni mai mult.
Un alt refugiu, să-i zicem, de potolire,
pentru cei căzuți, ca sămânța bună
în ogorul didactic,
erau lecțiile deschise,
prilej de aprige dueluri profesionale,
stropite, la punctul trei,
cu crampăl, cu bere,
însoțite de marșul maxilarelor,
printre bucățile de miel fript pe jar
sau de mațe pârjolite
pe rudă de alun,
toate pregătite în regia
neîntrecutului ,,Mefistofel”,
cel mai mare director de școală din Parva,
patriarh peste 18 săli de clasă
și două ,,colidoare”,
badea Login Căluș.
Era să uit refugiul devenit legendă,
Bojdeuca de pe Luncă,
de la Raveca și Petrea Strugari.
Tineri dăscăluți
zăngăneau către seară
lăzile de bere în târnațul casei acestora
și pregăteau cheful.
Se bea orice.
Se fierbea o oală mare cu cartofi,
ne serveam cu varză acră
din butoiul lui Petrea.
Acolo s-a născut ,,Imnul de la Bojdeucă”
zongorit pe acorduri de chitară
de cunoscutul, acum renumitul Sorin Găzdac.
S-a plecat de la un cuvânt debitat
de Papa Rem (Codău Remus).
Ca inelele în arbori
anii au început
să se adune în jurul nostru.
Reînvierea speranței
s-a aprins odată
cu revolta părvenilor,
din ianuarie 1989.
Începea să bată un vânt
al așteptărilor tăcute.
Decembrie 1989,
acea minciună dulce,
acea abureală a naivilor,
a dezlegat totuși
șirul plecărilor dăscăluților
spre originile lor.
Școala a rămas
fără mulți dascăli calificați,
părvenii au închis-o cu lanțuri,
s-au revoltat,
dar un al ,,Mefisto”,
inspectorul școlar Anton Buta
i-a îmbrobodit,
le-a deturnat pornirile
de a-și face singuri dreptate.
Așa au fost dezlegați de glie
cei destinați
,,să putrezească în Parva”,
cum afirma nemuritorul politruc Pompei Crăciun.
De atunci au trecut peste trei decenii.
Astăzi, ceea ce noi nu puteam visa,
o școală și o grădiniță modernă,
au fost clădite în Parva.
,,-Școala are și lift”, spun părvenii,
ca un argument al neașteptatelor schimbări.
Marea aceea de baiete și de baieți,
de la deschiderea unui nou an școlar,
nu mai bate în malurile școlii.
Foștii dăscăluți,
cu timpul didactic oprit de pensionare,
s-au adunat acum aici
să revadă, sadovenian,
,,locul” unde au poposit,
mai mult sau mai puțin timp,
dăruindu-se, oficiind în școala
care a primit numele lingvistului Vasile Scurtu,
originar din Parva.
Acum, când atâtea lacrimi
stau să cadă
din ochii celor de față,
îmi vine să-i duc pe toți
în Dealul Vinului
și lacrimile lor
să cadă ca o ploaie de binecuvântare,
peste Parva, peste părvenii
pe care ei i-au iubit atâta
și care în aceste momente,
sunt sigur,
că i-ar strânge la piept,
ca o răsplată binemeritată.
Ion Radu Zăgreanu
Citiţi şi:
- Sub curcubeul amintirilor, la întâlnirea foștilor dăscăluți de Parva!
- Parva totală a profesorului Mircea Daroși
- Gheorghe Stelian, primarul şi omul din Parva, a încetat din viaţă
- A plecat între stele și "Papa Rem", învăţătorul Remus Codău de la Parva
- Un pumn de amintiri. La Parva am admirat cel mai limpede și cel mai înstelat cer, cele mai frumoase ninsori
Comentarii
STIMATE DOMNULE PROFESOR
Orice început se vrea fecund ...
„Aș întoarce roata vieții / Dar destinul nu mă lasă, / Și-mi duc crucea bătrâneții / Cu tot greul ce m-apasă !” ...
Adaugă comentariu nou