O femeie și-a pierdut viața într-un accident rutier petrecut la Tiha Bârgăului

UPDATE: Ulterior, în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
***
În această seară, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și cei ai Serviciului Rutier au intervenit la un accident rutier produs pe Drumul Național 17, în Tiha Bârgăului.Din primele date, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani din Vatra Dornei, care se deplasa pe direcția Bistrița înspre Vatra Dornei a accidentat mortal o femeie de 77 de ani din Tiha Bârgăului care se deplasa în calitate de pieton.
Șoferul a fost testat de către polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului Rutier în cadrul unui dosar penal urmând sa fie stabilite cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Echipajul de prim ajutor SMURD de la Stația de Pompieri Prundu Bârgăului a fost solicitat să intervină la evenimentul rutier, fiind anunțat faptul că pietonul este inconștient.

Din păcate, echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării o victima de sex feminin care prezenta leziuni incompatibile cu viat, a anunțat de la fața locului Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5