Primarul Cătălin Bota: Peste 63% din bugetul orașului Sângeorz-Băi, direcționat spre investiții, cu finanțare din fonduri europene
Primăria orașului Sângeorz-Băi are în prezent bugetul aprobat pentru anul 2024, care stă la baza funcționării administrative și a dezvoltării comunității noastre, mulțumind astfel consilierilor locali pentru susținerea bugetului propus, anunță primarul Cătălin Bota.
Potrivit acestuia, peste 63% din veniturile unității administrativ-teritoriale Sângeorz-Băi se datorează accesării fondurilor europene, cu ajutorul cărora un număr de nu mai puțin de 16 proiecte se află în implementare. Este vorba despre proiectele care vizează școala de pe Cormaia, Promenada Valea Borcutului, Amenajarea pistelor de cicloturism de pe malurile râului Someșul Mare, Construirea bazinului de înot, Complexul sportiv - teren de fotbal, Centrul Cultural Vila 1, Reabilitare străzi, Construirea de locuințe Nzeb pentru tineri, Coridor de mobilitate urbană cu trei obiective, Regenerare urbană a parcului și a zonei de centru, Modernizarea infrastructurii stradale prin programul Anghel Salygni, Reabilitare iluminat public stradal, Reabilitare Casa de Cultură, Reabilitare sediu Primărie, Implementare infrastructură TIC, elaborare PUG, Dotarea cu mobilier și materiale didactice a Clubului copiilor, Grădiniței cu program prelungit și Școlii A.P. ALEXI.
De asemenea, șase proiecte au fost recepționate pe parcursul anului 2023 - S.O.S. Aqua Primus, reabilitarea Școlii Gimnaziale cu ambele clădiri, Extinderea, mansardarea și reabilitarea grădiniței cu program prelungit, Construirea grădiniței de pe strada Carpaților, Achiziționarea de echipamente de protecție medicală pentru insituțiile de învățământ, Construirea Capelei mortuare.
"Există de asemenea și o listă cu noile proiecte de investiții propuse de administrația locală pentru următoarea perioadă de implementare, respectiv există în proces de aprobare o serie de investiții, iar cel mai important pentru noi este considerat Centrul de Tratament, depus spre finanțare la Ministerul Turismului. Restul proiectelor de investiții propuse se referă la construirea unui dispensar uman, eficientizare energetică pentru blocuri, eficientizare energetică clădiri publice (Smurd, Muzeu, Sala de sport liceu), Reabilitare, extindere, modernizare și dotare creșă, Extindere rețea apă-canalizare, Construire Complex Sportiv și de agrement , Construire și dotare școală Valea Borcutului, stații de încărcare electrică, spațiu de joacă ș.a. De precizat și faptul că bugetul propus pentru cheltuielile de dezvoltare ajung la un procent de 63%, reprezentând planurile de investiții pentru anul acesta. Suntem dispuși la noi provocări, noi proiecte, în funcție de buget și resursele disponibile, pentru că ne știm valorile, cunoaștem prioritățile și ne dorim ca întreaga comunitate sângeorzană să beneficieze de condiții ale unei vieți calitative", a explicat primarul orașului Sângeorz Băi, Cătălin Bota.
Citiţi şi:
- Primarul Cătălin Bota: Sângeorz-Băi are bugetul aprobat pentru 2023! 69% din fonduri sunt destinate investiţiilor
- Primarul Cătălin Bota, despre investiţiile din Sângeorz-Băi: Lucrări la promenada de pe Valea Borcutului, la şcoli, parcul staţiunii
- Cele două microbuze electrice cu sistem de monitorizare GPS au ajuns la Sângeorz-Băi!
- Primarul Cătălin Bota: Anticipăm un an destul de greu pentru noi, ca administraţie, la Sângeorz-Băi! Multe proiecte europene se vor finaliza în acest an!
- Primarul Cătălin Bota: Peste 70% din veniturile oraşului Sângeorz-Băi sunt din fonduri europene şi guvernamentale
Adaugă comentariu nou