Creșa Bistrița dăruiește lumină și speranță- ajutor pentru 10 familii defavorizate de la noi din județ

Creșa Bistrița, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială Bistrița, a desfășurat zilele acestea o campanie umanitară cu scopul de a sprijini 10 familii defavorizate, de pe strada Valea Stegii din cartierul Viișoara.

Cu ajutorul părinților copiilor aflați în creșă s-au pregătit pachete cu alimente, produse de igienă, haine, jucării și dulciuri pentru a veni în ajutorul acestor familii nevoiașe în care trăiesc între 3 și 6 copii de vârste mici dar și vârstnici și care s-au bucurat de fiecare pachețel primit.

Prin eforturile tuturor celor implicați, dorința cea mai mare a fost să se aducă un strop de lumină și speranță în viețile acestor familii.


            Împreună cu cei de la DAS Bistrița am dus pachetele pe Valea Stegii celor 10 familii care locuiesc acolo. Am văzut bucurie în ochii lor.....

Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această acțiune de binefacere!  Fiecare gest, oricât de mic ar fi el, contează!, a declarat directorul unității Creșei Bistrița, Felican Leontina.

 

Prof. înv. preșc. Gina Sângeorzan

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5