Numai o ușă! Tatălui meu – Monsenior Grigore Zăgrean

După 42 de ani

de la nașterea mea,

în Sânmărtinul de Câmpie,

reveneam în satul natal unde,

când mă apropiam de un an,

m-am ridicat din apele morții,

sorbind după aceea câteva lingurițe

de supă dulce.

Îl însoțeam pe tata

în comuna în care

a existat casa bunicii mele

dinspre mama.

Am ajuns pe o uliță,

în fața ,,Magazinului Mixt” ,

fosta ,,Cooperativă” de altădată.

Privind peste drum,

tata a aruncat între noi parcă un

buzdugan verbal:

,,-Aici a fost casa noastră.

După noi, aici a locuit primarul comunei,

pe urmă a fost sădit aici

sediul CAP”.

Așteptam ca privirea

să-mi fie blocată

de niște ziduri, de un acoperiș.

Ea a alergat însulițată

de câțiva stâlpi de acăți

dezbrăcați de gardul lor,

apoi s-a zdrobit ca apa unui izvor

de resturi de piatră de fundație,

de bucăți de cărămidă,

de scândură, putrezită.

,,-Au cărat totul”,

ne-a introdus iar tata în noua realitate a locului.

A rămas doar pământul

care a îmbrățișat în alveolele lui

încă patru noi case,

pe grădina noastră.

,,-Ți-am arătat niște coșteie,

în acele curți.

Le-au tras în ogrăzile lor

niște consăteni mai îndrăzneți”,

a adăugat tata un supliment de explicație.

Deodată s-a apropiat de noi

un om cam de aceeași vârstă cu părintele meu.

Fără a schimba replici de salut,

bătrânul a rostit apăsat:

,,-Numai o ușă am luat,

domnule părinte!”

Am făcut alături de fratele meu mai mare

câțiva pași în spatele celor doi.

Omul a îngenunchiat

în colbul drumului

și a cerut cu o voce împiedicată:

,,-Vreau spovadă!”

Înarmat, ca de obicei

cu patrafirul său,

tata a deschis

geanta lui ,,burgheză”,

a scos pe marginea servietei

un colț al patrafirului,

l-a așezat pe capul celui în genunchi.

O grea tăcere

ne-a înșurubat pe toți

în liniștea uliței.

Eu mă simțeam copleșit,

exageram păunescian,

monstruos de frumos,

la scară planetară:

,,Istoria se spovedea!”

Fostul consătean a plecat.

Tata îmbujorat,

radia sufletește,

parcă ar fi fost scăldat

într-o Lumina coborâtă

de pe un Tabor al Sânmărtinului.

Apoi s-a așezat între noi,

cu brațele pe umerii noștri,

a tăcut câteva clipe

și a concluzionat:

,,-Am început bine!

Am recuperat o ușă din casa noastră,

demolată și furată.”

Din plopul înalt,

de pe cealaltă parte a drumului

o frunză s-a lăsat lin

pe umărul lui drept.

Să fie ușa?

,,Numai o ușă!”,

mi-am zis doar pentru mine,

sau cum se spune,

vremea alunecă înspre toamnă.

Era o zi de sărbătoare:

,,Schimbarea la Față.”

 

Ion Radu Zăgreanu

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5