Deputatul Daniel Suciu: Singura miză a lui Ioan Turc este obținerea locului 1 la parlamentare
Ioan Turc, proaspăt golit de hățurile de președinte PNL chiar de ai săi, s-a gândit și el să se bage în seamă atacând PSD. Asta nu ar fi rău, istoria recentă arătând că nu i-a folosit la nimic, ba din contra, l-au făcut să piardă glorios alegerile.
Cocoțat superior și prețios ani de zile în primărie, autoizolat chiar și față de confrații săi liberali, neserios cu toți din jurul său, mereu fără de cuvânt, Turc crede că dacă glăsuiește acum se salvează. Sau contează. Realitatea este alta, că e din ce în ce mai singur în partid și singura lui miză este obținerea locului 1 la parlamentare. Ar fi fost o variantă mai simplă să îl obțină, dacă ar fi scris el însuși cartea celebră cu ostașul a șefului de partid. Asta ca să nu-i negăm meritele oratorice, dar păcat că nu l-au ajutat la nimic.
👎Remember: PNL sub Ioan Turc a pierdut primăria Bistrița, a pierdut votul politic în municipiu (39% la 35%), a pierdut votul politic pe judet (44% la 28%), a pierdut 5 primării față de 2020. Nelu, știi care-i baiul? Și ai tăi știu toate astea!, a scris deputatul Daniel Suciu, pe pagina de facebook.
Citiţi şi:
- Primarul Ioan Turc a înmânat cheile pentru 30 de locuințe în noul bloc social din Viișoara!
- Lucrările avansează la parcarea etajată de pe strada Năsăudului!
- S-au împlinit 28 de ani de la trecerea în veșnicie a regretatului BOR TEODOR
- Zilele orașului Sângeorz-Băi- Ediția 2024, în acest final de săptămână!
- Duminică, 20.30. Țapinarii, pe scena Festivalului ArtCast Teleki!
Comentarii
Pai voi l-ati atacat mereu.
Adaugă comentariu nou