În slujba comunității din Galații Bistriței. Vasile Vermeșan a depus jurământul pentru al doilea mandat de primar
Ceremonia de învestire a primarului Vasile Vermeșan și a noului Consiliu Local Galații Bistriței a fost una emoționantă. Evenimentul a debutat cu o slujbă oficiată de părintele paroh Marian Bulbuc, pentru a duce mulțumire, pentru toate, Bunului Dumnezeu. Vasile Vermeșan a depus jurământul de credință pentru a cincea oară ca ales local și pentru a doua oară ca primar al comunei, în prezența subprefectului Atilla Decsei, a consilierului juridic Ioana Curea de la Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud, a echipei administrative din primărie, dar și a altor invitați.
Primarul Vasile Vermeșan a adresat mulțumiri pentru colaborare atât consilierilor locali, cât și angajaților Primăriei Galații Bistriței, pentru că împreună au reușit să promoveze investiții importante în folosul oamenilor din localitățile comunei.
Noul Consiliu Local Galații Bistriței are în componență 9 consilieri locali social-democrați, un liberal și un reprezentant UDMR.
Citiţi şi:
- Primarul Vasile Vermeşan, la depunerea jurământului pentru primul mandat: Preiau o funcţie care mă obligă enorm
- Episcopul-Vicar Benedict Bistrițeanul, la sărbătoarea comunității din Galații Bistriței. Preotul paroh Marian Bulbuc, hirotesit iconom. Primarul Vasile Vermeșan, distins cu Ordinul Mihai Vodă
- Vrednic este! Dumitru Burduhos, hirotonit preot pentru Viile Tecii. P.S. Benedict, la sfinţirea casei parohiale la Galații Bistriței. Pr. Marian Alin Bulbuc, iconom stavrofor, cu cruce pectorală, primarul Vasile Vermeșan, Ordinul Nicolae Ivan
- Alexandru Buzan, Ioan Buzan și Dumitru Luci au cele mai frumoase gospodării din Galații Bistriței. Primarul Vasile Vermeșan: Felicitări câștigătorilor!
- Primarul Vasile Vermeşan: Gânduri de preţuire, sănătate pentru locuitorii comunei Galaţii Bistriţei!
Adaugă comentariu nou